Alertă în Bulgaria: o panteră liberă pe străzi. Ce a făcut un localnic când s-a trezit față în față cu ea
Autoritățile din Bulgaria au decretat stare de urgență în regiunea Shumen, situată în nord-estul țării, după ce au fost descoperite imagini video și amprente ce indică prezența unui prădător periculos în libertate, cel mai probabil o panteră neagră.
Panteră neagră în libertate, în Bulgaria
Alerta a fost emisă marți, când autoritățile locale au intensificat măsurile de siguranță, restricționând accesul publicului în Parcul Național Shumen, unde luni au fost identificate urme proaspete ale panterei negre. Locuitorii din zonă au fost avertizați asupra riscului major pentru siguranța publică, fiind sfătuiți să evite deplasările în natură și să anunțe imediat autoritățile dacă observă animalul.
Potrivit autorităților, se presupune că felina ar fi scăpat de la un proprietar privat, care a introdus-o ilegal în Bulgaria. Acest incident readuce în discuție problema deținerii neautorizate a animalelor periculoase, o preocupare tot mai mare la nivelul Uniunii Europene, unde reglementările în domeniu sunt în curs de înăsprire.
A black panther escaped from a private house near Shumen, Bulgaria. Some people are out hunting it, others are too scared to leave home. One guy met the panther and wasn’t even impressed. pic.twitter.com/VtxjeZlGxx
— една българка (@transbulgaria) June 21, 2025
Cazul, subiect de glume virale în online
Deși situația este una serioasă, subiectul a captat atenția publicului și în mediul online, unde au apărut numeroase glume și meme-uri pe tema „panterei negre din Balcani”. Imagini cu o persoană care se apropie de felină miaunând i-au inspirat pe internauți să creeze un cântec intitulat „Miau”, semnat ironic de „Puma”, devenit rapid viral.
„Există o nouă zicală în Bulgaria: O națiune care miaună la o panteră nu poate fi învinsă”, au comentat utilizatorii rețelelor sociale.
Printre aluziile umoristice s-a numărat și ideea redenumirii orașului Shumen în „Pumen”, dar și glume despre cum pantera savurează preparate tradiționale, cum ar fi celebrul grătar balcanic.
Între timp, autoritățile bulgare continuă operațiunile de căutare pentru a localiza și captura în siguranță animalul. Până în acest moment, nu au fost raportate atacuri asupra oamenilor, însă oficialii atrag atenția că pantera rămâne un animal sălbatic imprevizibil, cu potențial periculos, mai ales dacă se simte amenințată.