07 dec. 2025 | 09:18

Alegeri locale parțiale 7 decembrie 2025. Marcel Ciolacu a votat de la primele ore: „Am votat pentru un parteneriat real cu primarul municipiului Buzău și Primăria Buzău”

NEWS - HP
Share
Alegeri locale parțiale 7 decembrie 2025. Marcel Ciolacu a votat de la primele ore: „Am votat pentru un parteneriat real cu primarul municipiului Buzău și Primăria Buzău”

Alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025 vor aduce alegătorii din București, Buzău și alte 12 localități din țară la urne pentru ocuparea funcțiilor rămase vacante înainte de termen. Scrutinul este organizat în conformitate cu legislația electorală în vigoare, după demisiile, suspendările sau încetarea mandatelor unor primari ori a președintelui Consiliului Județean Buzău.

Alegeri locale parțiale 7 decembrie 2025

Update, ora 09:18. Marcel Ciolacu a ajuns la secție de vot în jurul orei 09:00.

„Ca orice buzoian, alături de buzoieni, îmi doresc pentru mine, pentru buzoieni, pentru noi acasă, un trai mai bun în prezent, dar mai ales e timpul să clădim împreună un viitor mai bun. Am votat pentru un parteneriat real cu primarul municipiului Buzău și Primăria Buzău”, a declarat Marcel Ciolacu.

Știre inițială

Potrivit Autorității Electorale Permanente, alegerile parțiale vor avea loc în următoarele circumscripții:

  1. Municipiul București – pentru funcția de primar general;
  2. Județul Buzău – pentru președinția Consiliului Județean;
  3. Comuna Remetea (Bihor) – primar;
  4. Comuna Mihai Eminescu (Botoșani) – primar;
  5. Comuna Marga (Caraș-Severin) – primar;
  6. Comuna Dobromir (Constanța) – primar;
  7. Comuna Lumina (Constanța) – primar;
  8. Orașul Găești (Dâmbovița) – primar;
  9. Comuna Sopot (Dolj) – primar;
  10. Comuna Valea Ciorii (Ialomița) – primar;
  11. Comuna Vânători (Iași) – primar;
  12. Comuna Poienile de sub Munte (Maramureș) – primar;
  13. Comuna Șieu (Maramureș) – primar;
  14. Comuna Cârța (Sibiu) – primar.

Votul se va desfășura duminică, 7 decembrie, între orele 7:00 și 21:00.

Ce sunt alegerile parțiale

Alegerile parțiale sunt organizate atunci când mandatele aleșilor locali încetează înainte de termen.

În astfel de situații, legea impune organizarea unui nou scrutin pentru desemnarea unui titular până la următoarele alegeri generale.

Calendarul electoral oficial al alegerilor

  • Biroul Electoral Central a stabilit următorul grafic al etapelor procedurale:
  • 11 noiembrie – începe depunerea candidaturilor în circumscripțiile comunale și orășenești menționate;
  • 12 noiembrie – începe depunerea candidaturilor pentru funcția de primar general al Capitalei și pentru Consiliul Județean Buzău;
  • 12 noiembrie – completarea birourilor electorale de circumscripție comunală și orășenească cu reprezentanții partidelor;
  • Cel târziu 15 noiembrie – înregistrarea alianțelor electorale în localitățile unde există o singură circumscripție în organizarea parțialelor;
  • Cel târziu 16 noiembrie – înregistrarea alianțelor electorale pentru București și Buzău;
  • 17 noiembrie – termenul final pentru depunerea tuturor candidaturilor (cu 20 de zile înainte de vot);
  • 22 noiembrie – începerea campaniei electorale;
  • 2 decembrie – tipărirea buletinelor de vot (cu 5 zile înaintea scrutinului);
  • 6 decembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale;
  • 7 decembrie, 7:00 – 21:00 – ziua votului;
  • 8 decembrie, până la ora 21:00 – numărarea voturilor și predarea dosarelor secțiilor către birourile electorale.

Biroul Electoral Central subliniază că procedurile respectă termenele prevăzute de legislația electorală, iar organizarea scrutinului se desfășoară în coordonare cu primăriile și prefecturile județelor în care au loc alegerile parțiale.