Alarmă de incendiu la Unitatea 1 CNE Cernavodă. Focul a izbucnit într-o cameră cu echipamente tehnice
O alarmă de incendiu a fost declanșată miercuri la Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, după ce un incendiu a izbucnit într-o cameră tehnică din cadrul pavilionului administrativ, unde se află mai multe echipamente, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea.
Alarmă de incendiu la Unitatea 1 CNE Cernavodă
Update, ora 16:30. Societatea Naţională Nuclearelectrica SA anunţă că în data de 25 iunie 2025, în partea administrativă a amplasamentului CNE Cernavodă, a avut loc o degajare de fum, fără flacără, într-o cameră a Pavilionului Administrativ.
„Sursa degajării de fum a fost identificată şi gestionată, în prezent neexistând niciun risc aferent. Degajarea de fum în Pavilionul Administrativ al amplasamentului CNE Cernavodă nu a avut impact asupra securităţii nucleare, personalului, mediului sau producţiei”, au transmis reprezentanţii SN Nuclearelectrica.
Potrivit aceleiaşi surse, ambele unităţi ale CNE Cernavodă funcţionează la parametri normali.
Update, ora 14:30. Pompierii au precizat că se mai simte miros de fum doar într-o cameră tehnică, unde sunt calculatoare, UPS-uri şi echipamente electrice.
De asemenea, nu mai este fum în alte încăperi şi nu este pusă în pericol centrala sau alte locuri din apropiere, au menţionat reprezentanţii ISU Dobrogea, potrivit News.ro.
Știre inițială:
Pentru stingerea incendiului, la fața locului a intervenit de urgență Detașamentul Special Cernavodă, cu o autospecială cu apă și spumă.
”Arde într-o cameră tehnică din pavilionul administrativ, cameră în care se află echipamente tehnice”, au afirmat reprezentanţii ISU Dobrogea.
Până la acest moment, nu au fost raportate victime. Autoritățile monitorizează situația, iar o anchetă va stabili cauzele producerii incendiului.