Ajutor de șomaj pentru tinerii de 16 ani: câți bani pot primi absolvenții și ce acte sunt necesare
După terminarea studiilor, mulți tineri se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Pentru a le facilita tranziția către piața muncii, Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București a anunțat că absolvenții instituțiilor de învățământ, care au împlinit vârsta de minimum 16 ani, pot beneficia de o indemnizație de șomaj.
Câți bani primesc tinerii și în ce condiții se acordă ajutorul de șomaj
Această formă de sprijin este disponibilă timp de șase luni și se acordă doar celor care se înregistrează, în termenul legal, la agenția pentru ocuparea forței de muncă aferentă domiciliului. De asemenea, pot primi și alte tipuri de asistență, inclusiv consiliere profesională și cursuri gratuite.
Indemnizația de șomaj destinată tinerilor absolvenți reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare. La acest moment, ISR are valoarea de 660 lei, astfel că suma lunară pe care o poate primi un tânăr este de 330 lei.
Această sumă se acordă lunar, timp de șase luni, iar plata începe la 60 de zile calendaristice de la data absolvirii. În această perioadă de așteptare, absolvenții beneficiază de servicii gratuite pentru facilitarea angajării.
Pentru a fi eligibili, tinerii trebuie să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în cel mult 60 de zile de la terminarea studiilor. Dacă nu respectă acest termen, nu mai pot accesa indemnizația.
Ce documente sunt necesare pentru a beneficia de indemnizație
Pentru a putea fi înregistrați în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă, absolvenții trebuie să pregătească următoarele documente:
- actul de identitate;
- acte de studii și de calificare sau o adeverință care să ateste data absolvirii;
- curriculum vitae (CV);
- declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate.
AMOFM precizează că „prin absolvent se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii”, indiferent dacă instituția este de stat sau privată, autorizată sau acreditată. Sunt incluși în această categorie și cei care termină gimnaziul, învățământul profesional, liceal, postliceal sau superior.
Pentru absolvenții de liceu, chiar dacă nu au promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe din ziua următoare celei stabilite oficial ca dată a finalizării studiilor.
În cazul elevilor care nu și-au încheiat situația școlară la toate materiile, termenul de 60 de zile începe de la data promovării examenului de corigență, data care este înscrisă în adeverința eliberată de unitatea de învățământ.
Primă de inserție pentru angajare cu normă întreagă
Pe lângă indemnizația de șomaj, tinerii care reușesc să se angajeze cu normă întreagă pentru o perioadă de minimum 12 luni beneficiază și de o primă de inserție. Aceasta este echivalentă cu de trei ori ISR în vigoare la data angajării, ceea ce în prezent înseamnă 1.980 de lei.
Acest stimulent financiar are rolul de a încuraja integrarea rapidă pe piața muncii a tinerilor absolvenți.
Alte servicii gratuite oferite tinerilor înregistrați
Înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă nu aduce doar sprijin financiar, ci deschide și accesul la o gamă variată de servicii.
Printre acestea se numără:
- informare și consiliere profesională;
- medierea muncii;
- cursuri gratuite de formare profesională;
- prime pentru stimularea ocupării.
Astfel, procesul de căutare a unui loc de muncă devine mai eficient, cu suport adaptat nevoilor fiecărui tânăr.