Ai sau nu voie să te bagi în faţa maşinilor oprite la semafor? Legea spune clar, puţini şoferi ţin cont de ea
În marile oraşe din România, semafoarele cu verde intermitent la dreapta sunt întâlnite în mai toate intersecţiile. Pentru a scăpa de aglomeraţia de pe unele benzi, unii şoferi îşi forţează norocul. Aşadar, una dintre întrebările des puse poliţiştilor de la Rutieră este: “ai sau nu voie să te bagi în faţa maşinilor oprite la semafor?”. Legea, însă, spune clar, mulţi şoferi ignorând regulă din Codul Rutier, alegând să fie pasibili de amenzi mari.
De ce să nu te bagi în faţa maşinilor oprite la semafor
Una dintre cele mai întâlnite situaţii în aglomeraţie este cea legată de depăşirea coloanei de maşini prin partea dreaptă. Problema apare când şoferii care procedează astfel blochează banda semaforizată cu verde intermitent la drepta. Astfel, apare întrebarea “ai sau nu voie să te bagi în faţa maşinilor oprite la semafor”? Răspunsul vine clar şi la obiect: nu! Conform Codului Rutier, conducătorii auto care fac asta pot rămâne fără permis imediat.
Asta pentru că acest gest înseamnă, de fapt, să intri pe contrasens sau să depășești de marcajul rutier. Iar asta se poate considera că ai trecut pe roșu. În plus, se vor alege și cu o amendă cuprinsă între 660 de lei și 825 de lei.
Aşadar, dacă ai ajuns pe bandă cu semafor verde intermitent şi ai blocat-o ai două variante: ori faci dreapta şi ocoleşti pentru a ajunge din nou în intersecţie ori aştepţi ca cei din stânga să plece de pe loc şi să te lase să intri regulamentar pe bandă.
Ce trebuie să faci când vezi semafor verde intermitent?
Deşi sunt la tot pasul în intersecţiile mari, mulţi şoferi nu ştiu ce trebuie să facă exact atunci când întâlnesc semafoarele cu verde intermitent. Mai exact, aceştia trebuie să îşi continue deplasarea fără a ţine cont de celelalte semafoare, dar să ofere întotdeauna prioritate pietonilor şi celorlalte vehicule de pe şosea.
„Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.