ADN-ul antic confirmă migrații masive legate de răspândirea slavilor în Europa. Ce au descoperit cercetătorii

Un nou studiu publicat în revista Nature aduce cea mai solidă dovadă de până acum că apariția slavilor în Europa Centrală și de Est, în a doua jumătate a primului mileniu, a fost legată de migrații la scară largă. Analiza ADN-ului a peste 550 de indivizi antici, dintre care 359 proveniți din contexte arheologice slave, arată că între secolele VI și VIII populații venite din estul Europei au înlocuit peste 80% din fondul genetic local din regiuni precum Germania de Est, Polonia și Croația. Rezultatele pun capăt unei dezbateri vechi de decenii despre rolul migrației versus aculturație în formarea comunităților slave timpurii.

Cercetătorii au comparat ADN-ul indivizilor din perioada migrațiilor (secolele IV–VI) cu cel al populațiilor din perioada slavă timpurie (după secolul VII). Diferențele sunt evidente: diversitatea genetică ridicată caracteristică epocii romane și perioadei migrațiilor a fost înlocuită de un profil genetic mult mai omogen, apropiat de cel al populațiilor slave moderne din Polonia, Belarus sau Ucraina.

Această tranziție coincide cu schimbări culturale și arheologice clare. Locuințele simple de tip bordei, ceramica modelată manual și absența obiectelor de lux definesc cultura materială asociată primilor slavi, cunoscută sub numele de grupul Praga-Korchak. Descoperirile genetice confirmă că aceste similitudini culturale nu se datorează doar unei „slavizări” graduale a populațiilor existente, ci și unei înlocuiri demografice masive.

Un alt element surprinzător este lipsa unei diferențe majore între contribuțiile masculine și feminine la acest proces de amestec. Spre deosebire de alte migrații istorice, unde bărbații erau dominanți în schimbarea fondului genetic, în cazul slavilor, datele arată un aport echilibrat al ambelor sexe, ceea ce sugerează o integrare relativ pașnică și o asimilare graduală a comunităților locale.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Originea slavilor și direcțiile expansiunii

Pe baza noilor date, cercetătorii au putut localiza originea genetică a primelor comunități slave în sudul Belarusului și nordul Ucrainei. De aici, populațiile s-au extins rapid spre vest, sud și nord între secolele VI și VIII. În Croația și în zona Balcanilor nord-vestici, urmele genetice arată o amestecare mai mare cu populațiile locale, pe când în Polonia și Germania de Est înlocuirea a fost aproape totală.

Această expansiune corespunde și informațiilor istorice: primele mențiuni despre slavi apar în scrierile bizantine din secolul VI, localizându-i la nordul Dunării, iar apoi în Carpați, Balcani și Alpii de Est. În scurt timp, au ajuns să formeze o zonă de contact între populațiile germanice și cele bizantine.

Pe termen lung, aceste migrații au dus la înlocuirea limbilor germanice și a altor idiomuri locale din Europa Centrală și de Sud-Est cu limbile slave. Astăzi, familia slavă este cea mai numeroasă din Europa, lucru explicat acum și prin dovezile genetice.

Implicații culturale și sociale ale transformării

Schimbarea fondului genetic a fost însoțită de o reorganizare socială. Studiile asupra cimitirelor slave din Germania de Est arată o intensificare a legăturilor de rudenie în cadrul comunităților și o organizare patriliniară pronunțată. Spre deosebire de populațiile anterioare, unde relațiile de familie erau limitate, comunitățile slave prezentau rețele extinse de rude și planificau cimitirele în funcție de aceste structuri familiale.

De asemenea, femeile aveau un rol mobil, fiind adesea originare din alte comunități, ceea ce confirmă un sistem de exogamie și o societate patrilocală. În ciuda acestei structuri rigide, datele arată că slavi timpurii evitau consangvinitatea, dovadă a unei cunoașteri detaliate a descendenței și a unor reguli sociale bine stabilite.

Concluziile studiului susțin că răspândirea slavilor nu a fost un proces simplu de „slavizare culturală”, ci o migrație demografică de amploare, care a remodelat genetic și cultural o mare parte din Europa. Totuși, autorii subliniază că nu a fost vorba de o înlocuire totală: în multe regiuni, populațiile locale au fost parțial integrate și au contribuit la formarea identității slave.

Descoperirile deschid o nouă etapă în cercetarea istoriei timpurii a Europei. Pentru prima dată, dovezile arheologice, istorice și genetice converg într-o imagine coerentă: slavi nu au fost doar un fenomen cultural, ci și unul biologic, rezultat din migrații masive și complexe procese de integrare.