A crescut fără tată, l-a avut mentor pe Ioan Cantacuzino, a tratat soldații de holeră și a creat primul centru de depistare a tuberculozei din România. Marius Nasta, părintele ftiziologiei moderne românești

Marius Nasta, unul dintre cei mai importanți medici români ai secolului XX, s-a născut la București pe 4 decembrie 1890, fiind al treilea dintre cei patru copii ai familiei Nasta. Tatăl său, Alexandru, era inginer de origine aromână, iar mama, Irina (născută Constantinidis), provenea dintr-o familie grecească de intelectuali, în care tradiția cărturărească era profund înrădăcinată.

Rămas orfan de tată la 5 ani, a avut parte de o copilărie modestă

Copilăria viitorului geniu al medicnii autohtone a fost marcată de o tragedie timpurie: moartea tatălui, în 1895, lăsând familia într-o situație financiară precară. Pentru a-și susține copiii, Irina Nasta a început să predea lecții de pian, iar această perioadă grea a influențat profund personalitatea lui Marius, cultivând în el modestia și dorința de a ajuta.

După studiile primare (1896–1900), Marius a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr”, pe care le-a absolvit în 1908. În același an, a început Facultatea de Medicină din București, locul unde destinul său profesional avea să fie modelat decisiv de întâlnirea cu profesorul Ioan Cantacuzino.

Acesta nu era doar un strălucit savant și fondator al unei veritabile școli de microbiologie, ci și un pedagog remarcabil, care îi inspira pe studenți prin felul în care îmbina știința cu arta și cultura. Sub îndrumarea lui Cantacuzino, Marius Nasta a descoperit pasiunea pentru cercetarea medicală riguroasă.

Laura Cosoi, „momente apocaliptice” în vacanță. Cum a trăit vedeta blackoutul din Portugalia

Horoscopul zilei de miercuri, 30 aprilie 2025. Tensiuni și conflicte pentru o zodie, se va simți neînțeleasă

Experiența de pe front și primele contribuții medicale

Încă din anii de studenție, între 1911 și 1913, Marius Nasta a activat ca medic extern la Eforia Spitalelor Civile, iar ulterior a fost stagiar la Spitalul Brâncovenesc.

În această perioadă a început și participarea sa directă la evenimente care aveau să marcheze profund România, începând cu al Doilea Război Balcanic și continuând cu Primul Război Mondial.

În vara anului 1913, o epidemie de holeră a decimat trupele române, iar Nasta, devenit medic prim-sergent, a fost trimis în focarul de la Zimnicea.

Aici, alături de colegi și sub coordonarea profesorilor Babeș și Cantacuzino, a salvat mii de vieți, asumându-și riscuri imense pentru a trata bolnavii în condiții de epidemie.

Această experiență i-a întărit convingerea că medicina înseamnă mai mult decât teorie și spital: este o vocație dedicată suferinței umane, un act de sacrificiu permanent.

Vezi și: ”Noul Pantelimon”, spitalul tuturor românilor de la Podul Mogoșoaiei până la Podul Târgului de Afară. Cum a luat naștere Spitalul Colentina din București

Studiile la Paris și începutul unei cariere de excepție

După absolvirea facultății în 1918, Nasta a plecat la Paris, unde a lucrat până în 1920 la celebrul Institut Pasteur. La revenirea în țară, în 1921, s-a alăturat ca asistent cercetător Institutului pentru seruri și vaccinuri, redenumit Institutul Cantacuzino, unde a activat în următorul deceniu.

Aici a coordonat producerea unor vaccinuri esențiale pentru sănătatea publică – împotriva poliomielitei, tifosului, difteriei și altor boli care afectau grav populația.

În 1926, a fost numit șeful secției de tuberculoză din cadrul institutului și a efectuat o specializare la Paris, lucrând în prestigiosul spital Laennec, dar și în laboratorul lui Albert Calmette, inventatorul vaccinului BCG.

În 1927, o bursă Rockefeller l-a dus în SUA, la centrul Saranac Lake – lider mondial în tratamentul tuberculozei pulmonare. Aceste experiențe internaționale l-au ajutat să aducă în România cele mai noi metode de diagnostic și tratament al tuberculozei.

Pavilioanele Institutului Marius Nasta. Foto Dosare Secrete

O viață dedicată combaterii tuberculozei

Între 1928 și 1934, Nasta a lucrat la Institutul Cantacuzino și în paralel, ca specialist în boli pulmonare la Casa Asigurărilor Sociale. Moartea mentorului său, Cantacuzino, în 1934, l-a determinat să părăsească institutul și să preia conducerea unei secții specializate în boli pulmonare la Spitalul Pantelimon.

În anii ’30 și ’40, Nasta a fost motorul principal al campaniilor de prevenire și depistare precoce a tuberculozei. A introdus metoda microradiografiei ca mijloc rapid de diagnostic, iar în 1939 a organizat prima campanie de screening rural, examinând peste 40.000 de persoane.

În 1941, a deschis la București primul centru pentru diagnosticarea tuberculozei prin microradiofotografie – o inovație crucială pentru sănătatea publică.

Vezi și: Spitalul Colțea, cea mai veche unitate medicală din România. Pacienții primeau hrană, haine și adăpost. Incendiul și cutremurele nu l-au doborât

Erou în vreme de război: i-a tratat pe soldați de holeră

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Marius Nasta a fost mobilizat ca maior în corpul medical și a coordonat echipele de intervenție în timpul bombardamentelor aeriene din București.

Între 1944 și 1949 a condus clinica de ftiziologie a Spitalului Filaret, iar în 1949 a fondat primul Institut de Ftiziologie din România, pe care l-a condus până în 1959. Sub îndrumarea sa, instituția a devenit un model de bune practici medicale, având filiale la Cluj și Iași.

Într-un discurs ținut în 1945, spunea cu o emoție profundă: „Am luat contact cu trista realitate a marii mizerii şi suferinţe a tuberculoşilor… și astfel m-am alăturat pionierilor luptei antituberculoase în România.”

Familie, credință și cercuri culturale

Viața privată a medicului a fost la fel de bogată. Din 1922 a fost căsătorit cu Lucia „Loulou” Băicoianu, fiica unui renumit economist și bancher.

Au avut împreună patru copii. Casa familiei Nasta era frecventată de personalități culturale și artistice: pictorii Jean Steriadi, Theodor Pallady, sculptorii Ion Jalea și Milița Petrașcu, muzicieni și filosofi precum Vasile Jianu și Dimitrie Cuclin.

Scriitorul Panait Istrati, tratat de Nasta în ultimii ani de viață, a devenit un prieten apropiat al familiei. În 1913, Marius Nasta l-a cunoscut pe prințul Vladimir Ghika, a cărui profundă spiritualitate l-a impresionat atât de mult încât soția sa s-a convertit la catolicism, un gest neobișnuit pentru acea vreme.

Carte de vizită a medicului Marius Nasta. Foto arhivă Dosare Secrete

Genialul Marius Nasta, aflat în colimatorul regimului comunist

Deși regimul comunist a recunoscut la început meritele lui Nasta, folosindu-le ca simbol al eficienței programelor de sănătate, în scurt timp, reputatul medic a devenit indezirabil.

Refuzul de a adera la Partidul Comunist, criticile față de condițiile sistemului sanitar și legăturile cu intelectuali „burghezi” l-au transformat într-o țintă.

În 1958, Securitatea a deschis o anchetă secretă împotriva sa, suspectându-l de colaborare cu serviciile britanice, n0tează Dosare Secrete.

În 1959, a fost supus unei mascarade de proces public, „demascat” într-o adunare organizată la Facultatea de Drept, acuzat de „dispreț față de regim”, „ascultarea posturilor imperialiste” și „răspândirea de zvonuri”. A fost înlăturat din toate funcțiile publice și umilit în mod brutal.

Vezi și: Ce salariu încasează lunar un medic de la Spitalul Marius Nasta. Spăgile erau la ordinea zilei, ce sume cereau doctorii 

A fost supranumit părintele ftiziologiei moderne românești

După acest episod, sănătatea lui Marius Nasta s-a deteriorat. A fost diagnosticat cu cancer în 1963 și a murit în 1965, la vârsta de 74 de ani, lăsând în urmă o operă științifică remarcabilă și o moștenire morală care avea să fie redescoperită abia după 1990.

După căderea regimului comunist, recunoașterea valorii sale a fost reabilitată public. Institutul de Ftiziologie a fost redenumit „Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta”, în onoarea celui care a fondat ftiziologia românească modernă.

Peste decenii, lecțiile lăsate de profesorul Nasta despre responsabilitate, umanitate, știință și integritate rămân la fel de actuale.

El a fost nu doar un medic de excepție, ci și o conștiință a epocii sale, un om care a știut să își păstreze demnitatea într-un timp al compromisului și al fricii. Povestea lui este una a curajului, a modestiei și a sacrificiului – valori care nu se demodează niciodată.