Vouchere sociale 2024 – cine primește tichetele de masă de la stat în noul an. Cât valorează acum, s-a schimbat legea
În ultimii doi ani, românii vulnerabili au fost beneficiarii unui ajutor financiar la fiecare două luni printr-un program intitulat Sprijin pentru România. A fost vorba de tichete de masă de la stat oferite pe suport electronic. Mulți le-au intitulat carduri pentru alimente.
Este important de reținut că bani din spatele programului național Sprijin pentru România sunt fonduri europene. Din acest motiv, de încărcarea cardurilor se ocupă Ministerul Fondurilor și Proiectelor Europene. De stabilirea beneficiarilor se ocupă Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Partea bună este că proiectul va continua până în 2027. Partea proastă este că banii vor fi semnificativ mai puțini față de anii trecuți.
Voucherele de masă de la stat, înjumătățite
În 2023, voucherele sociale au avut o valoare de 250 de lei, iar banii erau încărcați pe carduri electronice la fiecare două luni, pentru un total de 1500 de lei pe an. Mecanismul va rămâne neschimbat și în 2024, la fel și sumele. Din păcate, în perioada 2025 – 2027, sumele se vor înjumătăți și vom discute de doar 125 de lei la fiecare două luni.
La ca și până acum, ajutor de la stat pentru alimente dedicat românilor vulnerabili va fi acordat în două feluri, sub formă de tichete sociale pe suport electronic, dar și sub formă de pachete cu produse alimentare. În continuare rămâne limitarea conform căreia tichetele de masă de la stat pot fi folosite doar pentru produse alimentare și mese calde, atât.
Măsurile de sprijin de mai sus vor fi completate, potrivit ordonanței recente, “cu măsuri auxiliare care includ măsuri de educație sanitară, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, orientarea în vederea inserției profesionale, sprijin în căutarea unui loc de muncă, recomandări culinare și sfaturi privind echilibrul nutrițional, facilitarea accesului la servicii de consiliere juridică”, conform Antena 3.
Cine primește cardurile sociale în perioada 2024 – 2027
Beneficiază de aceste ajutoare sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni, reglementate de OUG nr. 63/2022, următoarele categorii de persoane:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
- persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.