Viață extraterestră pe Europa? Ce au descoperit astronomii pe satelitul lui Jupiter

Dacă viața extraterestră există pe Europa sau Enceladus, aceasta ar putea să datoreze existența sa unei rețele de venturi hidrotermale adânci, conform unor noi simulări pe calculator.

Venturile hidrotermale cu temperatură scăzută ar putea supraviețui pe fundurile oceanice întunecate ale lunilor precum Europa, una dintre lunile lui Jupiter, pentru potențial miliarde de ani, arată noile simulări, în timp ce astrobiologii încearcă să determine dacă aceste oceane extraterestre ar putea fi locuibile.

Ce au descoperit cercetătorii

Venturile hidrotermale sunt atât o sursă de energie chimică, cât și de căldură și sunt considerate una dintre locațiile posibile pentru originea vieții pe Pământ. Oamenii de știință planetari au teoretizat că venturile hidrotermale de pe fundurile oceanelor de sub gheața lunilor lui Jupiter, precum Europa și Ganymede, și ale satelitului lui Saturn, Enceladus, ar putea ajuta la încălzirea acestor oceane și la declanșarea biochimiei vieții.

Problema este că modelările acestor venturi s-au concentrat pe cele cu temperaturi extrem de ridicate — „fumătorii negri” alimentați de activitatea vulcanică. În timp ce aceste venturi super-fierbinți pot prelua energie din nucleul fierbinte al Pământului, lunile înghețate nu au nuclee fierbinți, ceea ce a ridicat întrebări dacă astfel de venturi ar putea supraviețui suficient de mult pentru a crea condițiile pe termen lung necesare vieții. Totuși, venturile super-fierbinți nu sunt forma dominantă de venturi în oceanele Pământului. Pe Pământ, un volum mult mai mare de apă trece prin venturi cu temperaturi mai scăzute.

Cu ce să ungi carnea de porc înainte de a o băga la cuptor. Sarea și piperul nu fac totul, acesta ingredientul care îi va da un gust special

Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?

„Fluxul de apă prin venturile cu temperaturi scăzute este echivalent, în termeni de cantitate de apă deversată, cu toate râurile și pârâurile de pe Pământ și este responsabil pentru aproximativ un sfert din pierderea de căldură a Pământului”, a spus Andrew Fisher de la Universitatea din California, Santa Cruz (UCSC), într-o declarație.

„Întregul volum al oceanului este pompat în și din afara fundului mării aproximativ la fiecare jumătate de milion de ani”.

Europa și Enceladus, două enigme

Fisher a condus o echipă de la UCSC care a modelat proliferarea unor astfel de venturi cu temperaturi scăzute pe Europa și Enceladus. Având în vedere absența datelor despre oceanele de pe aceste luni, echipa lui Fisher și-a bazat simulările pe sistemul de circulație din nord-vestul Oceanului Pacific, în special pe flancul estic al Crestei Juan de Fuca, unde apa rece a mării se scufundă și curge în jos în rocile din fundul mării prin cavități vulcanice stinse numite munți submarini. Apa călătorește prin rocă pe o distanță de aproximativ 50 de kilometri, încălzindu-se în proces, înainte de a ieși la suprafață printr-un alt munte submarin.

„Apa preia căldură pe măsură ce curge și iese mai caldă decât atunci când a intrat, și cu o chimie foarte diferită”, a spus Kristin Dickerson, membră a echipei de studiu de la UCSC.

Aplicând acest model de circulație pe Europa și Enceladus, cercetătorii au modificat proprietăți precum gravitația, temperatura, compoziția substratului și adâncimea la care circulă apa, pentru a se potrivi mai bine cu condițiile potențiale de pe lunile oceanice.

Ei au descoperit că venturile moderat calde ar putea fi menținute pe o gamă largă de condiții pe aceste luni și că gravitația scăzută ar permite temperaturi mai ridicate emanate de venturi. În plus, eficiența scăzută a extragerii căldurii din nucleul lunilor (care se crede că sunt destul de reci) în gravitația scăzută ar permite astfel de venturi cu temperaturi moderate până la scăzute să fie menținute pentru posibil miliarde de ani.

„Acest studiu sugerează că sistemele hidrotermale cu temperatură scăzută — nu prea fierbinți pentru viață — ar putea fi susținute pe lumile oceanice dincolo de Pământ pe perioade de timp comparabile cu cele necesare pentru ca viața să se formeze pe Pământ”, a spus Fisher.