Alice Voinescu a fost una dintre acele personalități excepționale ale culturii românești care au luminat calea gândirii și învățământului într-o perioadă plină de provocări și schimbări.
Născută la 10 februarie 1885 în Turnu Severin, într-o familie de intelectuali cu o profundă înclinație spre cunoaștere și cultură, Alice Voinescu a avut privilegiul de a fi expusă la o varietate de limbi și discipline încă din copilărie.
Tatăl ei, Sterie Steriadi, avocat și doctor în Drept la Paris, și mama sa, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru, au fost modele de educație și rafinament intelectual pentru ea.
De la o vârstă fragedă, Alice a arătat o remarcabilă capacitate de învățare și o pasiune pentru literatură și filozofie. La doar cinci ani, știa să citească în română și germană, iar la șase ani a început să învețe limba franceză, semn al unei minți agere și dornice de cunoaștere.
Aceste prime experiențe au pus bazele unei educații solide, care avea să-i pregătească terenul pentru o carieră academică strălucită.
După absolvirea Facultății de Litere și Filozofie din București în 1908, unde a studiat sub îndrumarea unor mentori de prestigiu precum Titu Maiorescu, Alice Voinescu și-a continuat studiile în străinătate, la insistențele acestuia.
A urmat cursuri în Germania și Franța, pregătindu-se pentru obținerea doctoratului în filozofie la Universitatea din Sorbona. Sub îndrumarea reputatului profesor L. Levy-Bruhl, și-a susținut teza în 1913, consolidându-și astfel reputația de unul dintre cei mai străluciți tineri gânditori ai vremii.
Întoarsă în țară, Alice Voinescu s-a căsătorit cu avocatul Stello Voinescu în 1915, alegând să-și dedice energia și pasiunea pentru învățământ și cultură în contextul românesc.
A preluat catedra de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București în 1922, punând bazele unei cariere didactice remarcabile.
Cursurile sale au devenit repede o referință în domeniu, iar conferințele pe care le ținea erau considerate adevărate prelegeri de umanism, deschizând mințile studenților către frumusețea și profunzimea artei dramatice.
Dar contribuția ei nu s-a limitat doar la catedră. Alice Voinescu a fost o voce puternică pentru drepturile femeilor și pentru valorile democratice într-o perioadă marcată de agitație și schimbare în societatea românească.
A militat pentru emanciparea femeilor și pentru accesul acestora la educație și cultură, fiind un exemplu de curaj pentru generațiile viitoare.
Însă angajamentul său pentru democrație și libertate a adus și consecințe neplăcute într-un context politic tot mai opresiv.
După asasinarea lui Nicolae Iorga de către legionari în 1940, Alice Voinescu a luat atitudine publică împotriva acestui act barbar, devenind o voce tot mai cunoscută împotriva regimului totalitar instaurat în România.
După război, a continuat să fie o critică deschisă a regimului comunist, ceea ce i-a atras antipatia autorităților.
În februarie 1948, Alice Voinescu a fost pensionată forțat de la catedră din cauza opiniilor sale politice, deși se afla în plină putere creatoare.
În 1951, la vârsta de 66 de ani, Alice Voinescu a fost arestată pentru participarea la conferințele organizate de prozatorul și jurnalistul Petre Manoliu, fiind închisă timp de un an și șapte luni la închisorile de la Ghencea și Jilava.
Ulterior, i s-a impus domiciliu obligatoriu în satul Costești, lângă Târgu-Frumos, unde a rămas până în ianuarie 1954. Această perioadă întunecată din viața ei a fost marcată de suferință și izolare.
Chiar și în aceste momente dificile, Alice Voinescu și-a păstrat integritatea și pasiunea pentru cultură și învățământ. După eliberare, deși a fost nevoită să trăiască dintr-o pensie modică și din puținii bani obținuți din traduceri, nu și-a pierdut speranța și determinarea.
A continuat să scrie și să se implice în viața culturală a țării, lăsând o amprentă profundă asupra generațiilor viitoare.
Moartea ei în 1961 a încheiat un capitol important din istoria culturală a României, dar nu a stins lumina pe care a adus-o în lumea învățământului și culturii. Operele și gândirea sa continuă să inspire și astăzi.