Țara din Europa în care președintele se schimbă anual, nu este ales de popor și are un rol simbolic: cum funcționează acest sistem unic

Anul 2024 a fost marcat de alegeri prezidențiale în întreaga lume, inclusiv în România, unde românii își vor alege președintele pe 1 decembrie. În timp ce multe țări investesc resurse uriașe în campanii și dezbateri pentru a decide lideri pe termen lung, există o excepție remarcabilă: Elveția. În această țară alpină renumită pentru neutralitate și democrație, președintele nu este ales de popor, se schimbă anual și are un rol simbolic. Este un sistem unic care pune accent pe colaborare și guvernare colectivă, contrastând cu modelul centralizat întâlnit în alte state.

Sistemul elvețian: o guvernare colectivă fără personalizarea puterii

Elveția are o abordare unică asupra conducerii statului. În locul unui președinte cu puteri executive puternice, șeful statului este reprezentat de Consiliul Federal, format din șapte membri. Aceștia sunt aleși de parlament pentru a reflecta echilibrul politic și regional al țării, asigurând că interesele tuturor cetățenilor sunt reprezentate.

Președintele Elveției este desemnat anual de Adunarea Federală (formată din cele două camere ale parlamentului), fiind unul dintre membrii Consiliului Federal. Acesta nu are autoritate mai mare decât colegii săi și îndeplinește două roluri principale:

• Ceremonial și reprezentativ: Președintele reprezintă Elveția în relațiile internaționale și la evenimente oficiale.
• Coordonator al Consiliului Federal: Prezidează ședințele Consiliului, dar toate deciziile sunt luate colegial.

Această rotație anuală reflectă valorile democratice ale Elveției, respingând ideea de concentrare a puterii într-o singură persoană. În plus, sistemul subliniază colaborarea și neutralitatea, piloni centrali ai culturii politice elvețiene.

Motivul pentru care caloriferul se montează sub fereastră. Explicația la care nu te-ai fi gândit

Ce trebuie să faci ca peștele congelat să aibă gust proaspăt. Trucul simplu cu un singur ingredient

Una dintre piețele principale din orașul Zürich, Elveția. (Foto: Profimedia)

De ce este acest sistem unic în Europa?

Într-un an în care țările din întreaga lume au dezbătut intens viitorul liderilor lor, modelul elvețian iese în evidență prin simplitatea sa. Alegerea președintelui pentru un mandat de doar un an elimină orice competiție politică internă sau personalizare a puterii, aspecte care pot polariza alte societăți. În Elveția, guvernarea este percepută ca un proces colectiv, nu ca o platformă pentru ambiții personale.

Sistemul elvețian oferă stabilitate și continuitate într-o țară marcată de diversitate lingvistică și culturală. Spre deosebire de alte state europene unde președintele joacă un rol central:

• Germania: Președintele federal este ales pentru un mandat de cinci ani, iar rolul său este mai degrabă ceremonial.
• Italia: Președintele este ales pentru șapte ani și poate avea influență în momente de criză.
• Ungaria: Președintele are un mandat de cinci ani, îndeplinind în principal funcții simbolice.
• Cehia (până în 2013): Președintele era ales de parlament, dar acum este ales prin vot direct.

Comparativ, rotația anuală a președinției elvețiene este unică, ilustrând angajamentul țării față de valori precum neutralitatea și descentralizarea puterii.

Lecții pentru lume: guvernarea prin consens

În timp ce multe națiuni se confruntă cu polarizare și tensiuni politice, Elveția demonstrează că guvernarea poate fi eficientă și fără personalizarea puterii. Sistemul său încurajează colaborarea între lideri și asigură un echilibru politic care previne concentrarea autorității. Într-o societate unde deciziile se iau prin consens, președintele devine un simbol al unității și stabilității.

În acest an al alegerilor globale, inclusiv pentru România, modelul elvețian oferă o perspectivă fascinantă asupra diversității democrației. Deși pare atipic, funcționează impecabil și subliniază că leadership-ul nu trebuie să fie despre putere personală, ci despre responsabilitate colectivă.

Elveția rămâne un exemplu unic în Europa, unde președinția este o onoare simbolică, iar guvernarea – o muncă de echipă.