Spotify se gândește, în sfârșit, și la utilizatorii desktop. Ce e nou la platforma de streaming audio, cum îți face viața mai ușoară
Spotify a adăugat un Miniplayer mult cerut în aplicația de desktop, oferindu-ți acces rapid la redarea muzicii, fără complicațiile de altădată, cu care ești deja familiarizat.
Cum funcționează noutatea de la Spotify
Fereastra flotantă, redimensionabilă, îți permite să controlezi audio-ul, inclusiv să schimbi piesele, să selectezi playlist-urile și să ajustezi volumul. Compania spune că această funcție a început deja să fie disponibilă pentru abonații Premium.
Odată ce devine disponibilă în aplicație, poți lansa Spotify Desktop Miniplayer dând click pe un pătrat în partea inferioară dreaptă a aplicației, în dreapta controlerelor standard de redare. După ce dai click pe acesta, o fereastră flotantă apare lângă aplicația completă.
Miniplayer-ul redimensionabil va fi, practic, un pătrățel unde ai toate informațiile de care ai nevoie, ideal pentru videoclipuri; sub forma unei bare mai subțiri, este minim invaziv și oferă controale pentru redare/pauză și trecere la următoarea piesă, lângă informațiile despre piesa curentă și coperta albumului, în mod evident.
Această funcție elimină necesitatea de a folosi aplicații terțe, cum ar fi Alfred Spotify Mini Player, Lofi Spotify Mini Player și SpotMenu pentru a acoperi ceea ce unii utilizatori au considerat o mare neglijență din partea serviciului de streaming.
O postare a comunității Spotify care solicita această funcție încă în 2019 a avut peste 3.000 de voturi pozitive.
Apple Music deja are de ceva vreme o astfel de funcție
Apple Music are un MiniPlayer echivalent pentru macOS și Windows de mult timp. Așa cum se întâmplă uneori, Spotify și-a luat timpul necesar pentru a face ceea ce alții n-au avut probleme să facă.
Spotify a spus că Miniplayer-ul va fi lansat mai întâi pentru abonații Premium, ceea ce sugerează că ar putea ajunge în cele din urmă și la utilizatorii cu planul gratuit.
Dacă ești abonat Premium, caută comutatorul în formă de pătrat care apare în partea dreaptă inferioară a aplicației de desktop, iar asta cât de curând.