Scrisoarea pe care un deținut condamnat la moarte i-ar fi trimis-o mamei lui. Care a fost ultima lui dorință

de: Iulian Ioncea
01 10. 2024

De-a lungul timpului, pe internet au apărut diferite scrisori despre care se spune că ar fi fost scrise de anumiți deținuți din diferite colțuri ale lumii.

Acum, pe rețelele de socializare din România, mai exact pe Facebook, s-a viralizat un nou mesaj care i-ar aparține unui condamnat la moarte, care în momentul în care se afla aproape de execuție a avut o ultimă dorință.

Dacă de obicei deținuții cer anumite feluri de mâncare sau să le fie îndeplinite anumite cereri în privința ținutei sau a celulei în care își petrec ultimele momente, iată că de această dată dorința a fost una neașteptată.

Mesaj pentru mamă

Potrivit celor scrise pe internet, condamnatul la moarte ar fi cerut un pix și o foaie, pentru a-i scrie o ultimă scrisoare mamei lui. Ceea ce a așternut pe foaie, deținutul și-a deschis sufletul și și-a exprimat frustrările, dezamăgirile și regretele față de viața pe care a trăit-o.

În mod surprinzător, scrisoarea sa nu conținea doar un mesaj de adio, ci și un mesaj plin de acuzații la adresa propriei lui mame, pe care a învinovățit-o pentru ceea ce el a ajuns, dar a mărturisit că în același timp a și iertat-o.

Condamnatul își acuză mama că, în momentele cheie ale vieții lui, în loc să-l corecteze, ea a ales să-l sprijine în faptele rele. Prin această scrisoare, el încearcă să atragă atenția asupra importanței educației și a responsabilității pe care părinții o au față de copiii lor.

Ce a scris deținutul în scrisoare

„Mamă, dacă ar fi fost mai multă dreptate în lumea asta, astăzi am fi fost condamnați amandoi, nu doar eu. Ești la fel de vinovată ca mine, ba ești vinovată și de viața pe care o pierd.
Îți amintești când am furat și am adus acasă bicicleta unui băiat? M-ai ajutat să o ascund, ca tatăl meu să nu afle și să mă pedepsească. Îți amintești când am furat banii din portofelul vecinului? Ai fost cu mine, cheltuindu-i la mall. Îți amintești când te-ai certat cu tata și el a plecat? Voia doar să mă corecteze, pentru că în loc să invăț, am copiat la examen. În cele din urmă m-au descoperit și am fost exmatriculat.
Ai luptat mereu cu tata, cu profesorii, iar eu nu am învățat nimic, devenind un delicvent, în cele din urmă. Mamă, eram doar un copil. După am devenit un adolescent tulburat, iar acum sunt un om intolerant și agresiv. Mamă, eram doar un copil care avea nevoie de corecție și nu de aprobare.
Dar totuși eu te iert! Te rog însă să dai această scrisoare unui număr cât mai mare de părinți din toată lumea să o citească și astfel să știe că au o responsabilitate de a crește un copil, ajutându-l să devină om, să poată alege între bine sau rău. Mulțumesc, mamă, pentru că mi-ai dăruit viața și m-ai ajutat să o pierd.
Fiul tău delicvent”