25 sept. 2024 | 18:15

Reguli mai stricte pe Instagram. Ce nu mai au voie copiii sub 18 ani să facă

ACTUALITATE
Reguli mai stricte pe Instagram. Ce nu mai au voie copiii sub 18 ani să facă

În ultimii ani, conținutul de pe rețelele de socializare deținute de Meta a intrat în atenția autorităților. Ca urmare a unor presiune, s-a decis introducerea unor noi reguli mai stricte pe Instagram. Odată cu introducerea acestora, s-a precizat și ce nu mai au voie copiii sub 18 ani să facă.

Au intrat în vigoare noile reguli mai stricte pe Instagram

Pentru utilizatorii acestei rețele de socializare, nu mai este o noutate introducerea nuor reguli noi. De altfel, prin acest demers, Instagram face câteva schimbări majore.

Aceste modificări îi vor afecta pe adolescenții cu conturi pe platforma de socializare. Cei sub 16 ani vor fi plasați automat în noile „Conturi pentru adolescenți”, ceea ce înseamnă că vor avea mai multe restricții activate implicit.

Reguli mai stricte pe Instagram. Ce nu mai au voie copiii sub 18 ani să facă

Cei care au 16 ani sau mai puțin vor avea nevoie de permisiunea unui părinte sau tutore pentru a schimba oricare dintre noile setări implicite care vor fi aplicate contului lor.

„Ne dorim ca adolescenții să aibă parte de experiențe sigure și adecvate vârstei în aplicațiile noastre.

Am dezvoltat mai mult de 30 de instrumente și funcții pentru a-i sprijini pe adolescenți și pe părinții acestor.

Am petrecut peste un deceniu dezvoltând politici și tehnologii pentru a aborda conținutul și comportamentul care încalcă regulile noastre.”, spun oficialii Instagram.

Ce nu mai au voie copiii sub 18 ani să facă

Conform dezvoltatorului, conturile adolescenților vor fi făcute automat private. Aceasta înseamnă că vor trebui să accepte noi urmăritori. În același timp, persoanele care nu îi urmăresc nu vor putea să le vadă conținutul sau să interacționeze cu ei.

Interacțiunile lor vor fi limitate, astfel încât doar persoanele pe care le urmăresc le pot eticheta sau menționa. De asemenea, vor exista restricții privind mesageria, astfel încât utilizatorii tineri vor putea contacta doar persoanele cu care sunt deja conectați.

Reguli mai stricte pe Instagram. Ce nu mai au voie copiii sub 18 ani să facă

Proprietarii Instagram mai precizează că aceste conturi vor avea cele mai stricte setări de conținut sensibil, care vor limita ceea ce pot vedea.

Noile conturi pentru adolescenți vor include limite de timp, astfel încât li se vor trimite notificări prin care li se va spune să părăsească aplicația după o oră de utilizare în fiecare zi, precum și memento-uri de somn.

„La începutul acestei luni, am anunțat noi măsuri pentru a limita și mai mult capacitatea adolescenților de a vedea conținut potențial sensibil pe Instagram și Facebook.

Am anunțat noile sugestii pentru a încuraja adolescenții să închidă Instagram noaptea.

Astăzi, anunțăm mai multe măsuri pentru a proteja adolescenții de contactele nedorite și pentru a simplifica munca părinților de a modela experiențele online ale adolescenților lor.”, mai spune compania deținută de Meta.

Noile reguli mai stricte pe Instagram se aplică în Europa și USA

Conform comunicatului, toți adolescenții din Europa, SUA, Canada și Australia care se înscriu pe Instagram vor fi acum plasați în conturi Teen. Adolescenții din aceste țări care au deja conturi vor fi mutați în acest tip de cont în termen de 60 de zile.

Modificările au loc într-un moment în care multe platforme de social media se confruntă cu o presiune tot mai mare. Vocile care pun presiune cer sî se facă mai mult pentru a proteja copiii online.

Reguli mai stricte pe Instagram. Ce nu mai au voie copiii sub 18 ani să facă

Legea privind siguranța online, care va intra în vigoare anul viitor, va impune companiilor de social media mai multe responsabilități. Printre acestea cea de a elimina rapid orice conținut ilegal sau de a împiedica încărcarea acestuia.

Majoritatea acestor reguli sunt pentru a proteja mai bine copiii și alți utilizatori de pe platformele lor. Instagram a fost acuzat că nu reușește să țină utilizatorii mai tineri departe de conținutul dăunător. De asemenea, mulți militanți au solicitat norme mai stricte pentru a forța companiile să răspundă.