PAOK Salonic – Borac Banja Luka: Miza pe echipa lui Răzvan Lucescu
PAOK Salonic – Borac Banja Luka, meci contând pentru prima manşă a turului al doilea preliminar din Liga Campionilor, este programat, miercuri, 24 iulie, de la ora 20:30, pe Stadio Toumbas din Salonic.
PAOK Salonic porneşte cu prima şansă la victorie şi la califcare în faţa celor de la Borac Banja Luka, într-una dintre cele mai dezechilibrate „duble” ale turului al doilea preliminar din Champions League (manşa a doua este programată, miercuri, 31 iulie, de la ora 22:00).
PAOK Salonic este campioana la zi din Super League Ellada (campionatul din Grecia), după ce a terminat pe locul 1 în play-off, cu 80 de puncte, cu două peste AEK Atena şi cu şase peste Olympiakos, echipe care au completat podiumul.
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu debuteză în competiţia europeană direct în turul al doilea preliminar, meciul de acasă cu Borac Banja Luka fiind şi primul oficial al noului sezon.
Grecii au disputat în această vară cinci partide amicale, dintre care au câştigat una singură, 2-1 cu AEK Larnaca, şi au pierdut de patru ori, 0-1 cu Hibernian, 1-3 cu Genk, 1-2 cu Union St. Gilloise şi 1-2 cu Vitesse Arnhem.
Singura mutare notabilă din lot în această pauză competiţională este aducerea mijlocaşului defensiv Mady Camara de la rivala Olympiacos, liber de contract (fotbalistul este evaluat la şase milioane de euro).
Borac Banja Luka este deţinătoarea titlului în Premijer Liga (campionatul din Bosnia-Herţegovina), după ce a terminat sezonul precedent pe locul 1, cu 78 de puncte, cu două peste Zrinjski şi cu 19 peste Velez Mostar, echipe care au completat podiumul.
Echipa antrenată de Mladen Zizovic a început sezonul în primul tur din Champions League, în care a trecut de Egnatia, campioana din Albania, 1-0 acasă şi 1-2 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 4-1 după executarea loviturilor de departajare, în deplasare.
În această vară, Borac Banja Luka a disputat trei partide de pregătire, din care a câştugat două, ambele cu echipe româneşti, 2-1 cu UTA şi 2-1 cu Corvinul, şi a terminat o dată la egalitate, 2-2 cu Celje (campionatul intern nu a debutat încă).
La nivel de lot, trebuie menţionat că la ex-iugoslavi evoluează doi foşti jucători din SuperLiga, Stojan Vranjes (CFR Cluj, Pandurii) şi Bart Meijers (Petrolul).
PAOK Salonic şi Borac Banja Luka nu s-au mai întâlnit până acum, nici măcar într-o partidă amicală, astfel că „dubla” din turul al doilea preliminar din Liga Campionilor este prima confruntare dintre cele două echipe.