Milionara care a ajuns să jefuiască o bancă. Ce motiv incredibil a invocat, pedeapsa primită
În luna mai a anului 1978, povestea incredibilă a Patriciei Hearst, cunoscută și sub numele de Patty, ajunge la un nou capitol, după cum vei afla din cele ce urmează, milionara jefuind o bancă.
Fiica magnatului mass-media american Randolph Hearst a fost pusă din nou în fața sistemului de justiție, după ce ultima ei încercare de a obține un recurs a fost respinsă.
A primit 7 ani de închisoare
Condamnată la șapte ani de închisoare pentru implicarea în jefuirea unei bănci, Patty a încercat să-și susțină acțiunile prin afirmația că a fost victima spălării creierului.
Cu toate acestea, argumentele sale nu au reușit să convingă instanța, așa cum s-ar fi așteptat femeia. Patty, al cărei nume nu era deloc unul necunoscut publicului larg, era nepoata legendarului milionar și magnat al presei, William Randolph Hearst.
Acestea fiind spuse, în 1974, Patty era o prezență cunoscută, putând fi asemănată cu un fel de Jeff Bezos al perioadei sale.
Crescută în luxul și confortul Californiei de Nord, își descria copilăria ca fiind perfectă, așadar, conform logicii, nu ar fi avut niciun motiv pentru a face ceea ce a făcut, mai ales că banii nu îi lipseau, astfel încât să justifice un jar bancar.
În acel an, ea era studentă la istoria artei la Berkeley și își împărțea viața cu logodnicul ei, Steven Weed, în vârstă de 26 de ani. Dar pe 4 februarie, existența ei a fost dată peste cap.
Cum a ajuns milionara să jefuiască o bancă
Trei membri ai organizației radicale Symbionese Liberation Army (SLA) i-au invadat apartamentul, l-au agresat pe Weed și au răpit-o pe Patty. Ceea ce a urmat a fost o serie de evenimente destul de șocante.
SLA a trimis scrisori presei locale, declarând că o dețin pe Hearst în calitatea de prizonier de război. Cererile lor pentru distribuirea hranei în comunitate, o misiune aproape imposibil de îndeplinit, au fost ignorate de autorități.
Între timp, familia Hearst a încercat să coopereze, distribuind hrană în valoare de milioane de dolari, dar cererile continuau să fie nesatisfăcute, ele fiind mut mai mari în realitate.
În aprilie, povestea a luat o întorsătură incredibilă. Patty Hearst a anunțat că se alătură SLA și adoptă numele de luptă Tania, implicându-se în acțiunile lor ilegale.
O înregistrare de securitate a unei bănci o prezenta participând la un jaf, ținând o armă în mână.
În cele din urmă, după un an în SLA, a fost arestată și judecată pentru jaf armat. În timpul procesului, a susținut că i s-a spălat creierul, încercând să explice transformarea ei radicală de la fata crescută în puf la militanta pentru drepturile celor săraci, ulterior la spărgătoare de bănci.
Cu toate acestea, judecătorul a considerat-o vinovată și a condamnat-o la închisoare. Astfel, în luna mai a anului 1978, Patty a fost readusă în închisoare, pregătită să-și ispășească pedeapsa.
În ciuda acestui lucru, povestea ei nu se oprește aici. O eliberare anticipată, datorată unei comutări de sentință din partea președintelui Carter, îi va aduce o nouă șansă la libertate.
După ce a părăsit în cele din urmă închisoarea, Patty a ales o viață un pic mai discretă, departe de lumina reflectoarelor, găsindu-și liniștea.
Așadar, rămâne greu de ghicit dacă femeia a fost, într-adevăr, spălată pe creier așa cum a susținut sau dacă, dimpotrivă, ceea ce a făcut a fost rezultatul propriei voințe.
În mod absolut evident, nu vom afla niciodată acest lucru, însă nu avem cum să o condamnăm prea mult, în aceste condiții, cu toate că, la drept vorbind, devine imposibil de dat seama dacă astfel de grupări au intenții serioase sau doar se folosesc de cei săraci pentru a-și justifica ilegalitățile.