Lotul preliminar al României pentru EURO 2024. Cine sunt jucătorii convocați în premiră la națională de Edi Iordănescu
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul preliminar al României pentru Campionatul European din Germania, dar și pentru ultimele partide de pregătire înainte de turneul final. Iată care sunt cei 28 de ”tricolori” convocați.
Jucătorii convocați în premieră la națională
Naționala României a intrat în linie dreaptă pentru EURO 2024, unde s-a calificat după o pauză de opt ani. Înaintea turneului final, ”tricolorii” vor disputa două partide amicale, iar selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul preliminar pentru aceste teste, dar și pentru turneul final, care se desfășoara în perioada 14 iunie – 14 iulie.
Pe listă se află 28 de fotbaliști, dar după cele două amicale doi vor rămâne acasă, în timp ce restul de 26 vor face parte din lotul pentru Germania. Printre jucătorii convocați se află portarul de la CFR, Răzvan Sava, și Constantin Grameni, de la Farul, chemați în premieră la națională, iar printre absențele notabile sunt Alex Mitriță, Louis Munteanu sau Vlad Chiricheș.
Cei 28 de jucători convocați de Edi Iordănescu
Edi Iordănescu va anunța lotul final al României pe 7 iunie, cu 10 zile înaintea primului meci, cu Ucraina.
PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20 selecții/0 goluri), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0).
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2).
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1).
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
România face parte din grupa E și joacă cu Ucraina (17 iunie, Munchen), Belgia (22 iunie, Koln) și Slovacia (26 iunie, Frankfurt).
Vezi și: Edi Iordănescu, în TOP 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Ce loc ocupă
Cu cine joacă România înainte de EURO 2024
Selecționata României va disputa în luna iunie două partide amicale în vederea pregătirii pentru Campionatul European, ”Tricolorii” vor juca împotriva Bulgariei și naționalei din Liechtenstein, ambele partide urmând să aibă loc pe stadionul Ghencea, din București.
- 4 iunie, ora 21:30
România – Bulgaria / transmite Prima TV - 7 iunie, ora 21:00
România – Liechtenstein / transmite Antena 1
În precedentele meciuri de pregătire, România a remizat cu Irlanda de Nord (1-1) și a fost învinsă de Columbia (2-3).