Jose Mourinho a fost demis de 6 ori, dar a fost ”recompensat” cu 100 de milioane de euro. De două ori de aceeași echipă
Jose Mourinho și-a încheiat aventura la AS Roma după doi ani și jumătate, deși mai avea contract până la finalul sezonului. Portughezul a făcut o avere din demiteri. Cum a ajuns Jose Mourinho la doar un pas de 100 de milioane de euro.
A făcut avere doar din demiteri
Jose Mourinho (60 de ani) era, cândva, cel mai bine cotat antrenor din lume, dar în ultimii ani echipele pe care le-a antrenat nu au mai obținut rezultate speciale. Dovadă și ultimul său mandat, care tocmai s-a încheiat la AS Roma. Portughezul era pe banca italienilor din august 2021. Anunțul a fost făcut de ”Capitolini” pe pagina oficială de Facebook a formației de pe Stadio Olimpico.
„The Special One” a fost cel mai slab antrenor din istoria recentă a „Giallorossilor”, cu rezultate sub așteptări. În actualul sezon, Roma ocupă doar locul 9 din 20, cu 29 de puncte, cu o singură victorie în ultimele cinci runde. Dar, chiar și așa, a plecat cu buzunarele goale de la romani. Potrivit presei britanice, Jose Mourinho a primit aproximativ 3,5 milioane de euro de la șefii de pe Stadio Olimpico pentru că a fost demis, conform unei clauze din contract.
Cum a ajuns Jose Mourinho la aproape 100 milioane de euro
În total, Jose Mourinho a ajuns la aproape 100 (94,5) de milioane de euro doar din demiteri și stă cel mai bine la acest capitol dintre toți antrenorii. Iată de unde a primit portughezul atâția bani:
- 21 de milioane de euro de la Chelsea (2007)
- 20 de milioane de euro de la Real Madrid (2013)
- 10 milioane de euro de la Chelsea (2015)
- 23 de milioane de euro de la Manchester United (2018)
- 17 milioane de euro de la Tottenham (2021)
- 3,5 milioane de euro de la AS Roma (2024).
Citește și: Jose Mourinho a dezvăluit că știe un singur nume în limba română. Giovanni Becali a venit imediat cu replica
Ce a spus Jose Mourinho după ce a fost demis
Antrenorul portughez a oferit prima replică în urma demiterii de pe banca italienilor. El s-a limitat să spună doar: ”La revedere, Roma!”.
Jose Mourinho a fost al 60-lea antrenor al clubului și era la al treilea sezon cu romanii. E posibil ca AS Roma să fie condusă interimar de Daniele De Rossi, fostul mijlocaș cu peste 450 de partide în tricoul lui AS Roma.
De-a lungul carierei, Jose Mourinho a antrenat echipe importante precum Chelsea, Manchester United, Inter Milano sau Real Madrid, dar a intrat într-un con de umbră după 2015, nemaireușind să câștige niciun campionat acolo unde a activat.
Arrivederci, Roma. pic.twitter.com/RhxQdAd3FC
— José Mourinho (@josemourinhotv) January 16, 2024
În doi ani și jumătate pe banca echipei AS Roma, Jose Mourinho a câștigat un singur trofeu, Conference League, la capătul sezonului 2021-2022. ”The Special One” a obținut 68 de victorii, 30 de egaluri și 40 de înfrângeri. De asemenea, a avut o rată de 1,70 de puncte câștigate per meci, potrivit celor de la Transfermarkt.