INTERVIU Românul care a lucrat la noul serial de pe Disney+, Shogun: Andrei Chifan, din culisele producțiilor de la Hollywood

Andrei Chifan, un român talentat din Rădăuți, care a absolvit Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, și-a consolidat expertiza ca director tehnic de imagine digitală și efecte vizuale, integrându-se cu succes în echipa de producție a celei mai recente ecranizări a capodoperei literare „Shōgun” de pe Disney+.

Adaptând magistral romanul semnat de James Clavell, serialul „Shōgun” a fost creat de prestigioasa rețea de televiziune americană FX, debutând în lumina reflectoarelor pe 27 februarie pe platforma de streaming. Plasată în decorurile fascinante ale Japoniei din anul 1600, miniseria formată din zece episoade promite o călătorie epică și captivantă.

Playtech a discutat cu Andrei Chifan despre munca intensă a lui la acest proiect, contribuind la crearea unui univers vizual remarcabil. Specializându-se în iluminarea 3D, Chifan a adus viață și profunzime secvențelor cheie din episoadele 3, 4, 6, 7 și 8, consolidând astfel impactul vizual al miniseriei „Shōgun”.

INTERVIU Andrei Chifan, despre Shogun, lansat pe Disney+

Playtech: Descrie-mi puțin parcursul carierei tale. A fost pasiune de la început?

Accident în lanț pe autostrada A3. 12 mașini implicate, a fost activat Planul Roșu

Cutremur într-o regiune rar afectată din România, anunțat joi dimineață de INFP

Andrei: De prin 2007-2008 am început să mă uit la din ce în ce mai multe filme Sci-Fi, după o perioadă destul de lungă în care, practic, crescusem cu animațîi 2D, Dreamworks sau Pixar. Filmele Marvel, Star Wars și Pirates of the Caribbean au apăsat niște butoane la mine în creier care nu s-au stins niciodată. Pe mine, design-ul X-Wing-urilor, costumul lui Iron Man și luptele navale cu simulări masive de apă pur și simplu m-au convins. Îmi era clar că asta îmi doream să fac, să lucrez în efecte speciale pentru filme de acest gen. Să fac expozii, valuri de apă, orașe întregi sau să contribui la animații și în general, la decoruri CG.

Prima mea introducere în grafică 3D a fost acum zece ani, când a cumpărat tatăl meu o imprimantă Cube 3. Știam deja să lucrez cu câteva software-e precum Photoshop, Lightroom, Premiere, Final Cut sau Logic Pro, deci îmi plăcea să învăț și altele noi. Așa că, 3Ds Max a fost primul meu 3D DCC în care am învățat să modelez manual niște obiecte pe care urma să la printăm. Era un soi de joacă, dar foarte
mișto.

În 2015, fiind înconjurat de illustratori foarte buni, cât am făcut facultatea la Cluj, m-am întors la animație 2D, deoarece primeam multe proiecte din țară și din afară. Eusebiu e acum designer la BT, Ionuț lucrează acum în UI/UX, iar Ștef S. e Art Director de animațîi 2D în continuare. Categoric da, a fost pasiune de la bun început și încă este. Poate mi se trage din familie. Unul dintre străbunicii mei (Vasile Bujdei), care a murit la 96 de ani, a fost fotograf de profesie. Era printre primii români cu școală fotografică. Noroc de el că nu a prins Midjourney sau Sora AI. Fotografia în general te face un bun compozitor. Așa înveți cel mai ușor despre tipurile de lumină, cum să faci color balance sau ce hibe au camerele, lentilele, formatele media.

În 2018 m-a sunat Vladimir Cazacu, spunându-mi că Safeframe VFX au nevoie de un digital compositor și așa m-am mutat în Bucureșți, unde am învățat Nuke. Știam deja să fac puțîn compositing în After Effects, dar Nuke mi-a schimbat cu totul percepția asupra VFX-ului, oferindu-mi mult mai mult control asupra imaginii. Mereu mi-au plăcut provocările, așa că în trei săptămâni deja livram shot-uri de green screen pentru un film făcut în SUA. Îi felicit pe această cale pe Seba și pe Ștef pentru dezvoltarea studio-ului, prin construcția unei ciclorame de green screen și pentru integrarea unui pipeline de real-time în arsenalul lor. Cu SafeFrame am lucrat la diverse reclame, la un film de animație și la trei filme de lungmetraj.

Intrarea in ciclorama pentru real-time virtual production de la Safe Frame

Apoi, spre finalul pandemiei, în 2021, am lucrat împreună cu Abis Studio în continuare la filme și reclame, dar de această dată mai mult în Houdini și ocazional în Blender. Ca o mică paranteză, Abis are noroc de probabil cea mai bună „bucătărie” proprie dintre studio-urile din Bucureșți. Îi recomand maxim pe toți foștii colegi.

De la stanga la dreapta dupa un actor, Andrei Chifan, Vladimir si Vlad

Aceasta din urmă fost ultima mea colaborare cu un studio din România, deoarece în 2022 m-am mutat în Las Palmas de Gran Canaria, Spania pentru a colabora cu Orca Studios la o serie de filme pentru Sony și Netflix. Am făcut un generator de zgârie nori (hero asset) în Houdini, am lucrat la shadere procedurale pentru clădiri, am scanat stânci/roci și am făcut o mică librărie de mășini avariate, am animat o motocicletă care cade și se lovește de o stâncă, am dărâmat un stâlp de tensiune și am simulat scânteile și cum se rup cablurile etc. Mi-a plăcut să-i învăț pe colegii de la Orca să lucrez în Houdini/Renderman, așa cum și eu am fost învățat să lucrez în Maya și ZBrush, la rândul meu. Merci Jaksa și Mieszko!

Playtech: Cum ai ajuns să lucrezi la serialul Shogun de pe Disney+? Ce ai făcut, mai exact, acolo?

Andrei: Am fost contactat de diferite studio-uri pe tot parcusul anului, începând cu SSVFX care aveau nevoie de încă un Lighting Technical Director pentru un show de proporțîi. Acesta urma să fie Shogun. Mulțumesc Mirelei pentru o tranziție lină între studio-uri și pentru asistență. Am lucrat la Shogun timp de aproape șase luni. Corăbiile, oamenii și întreg orașul Osaka arătău incredibil.

În primele ședințe zilnice pe care le aveam cu echipa de 3D, făceam cu greu distincția între ce era filmat și ce era adăugat în 3D. De multe ori se făceau glume pe tema asta. Coordonatorii spuneau dese ori “I still canʼt believe this ship is CG! (Nu pot să cred că această corabie nu e reală!)”. La fel a fost și prima mea reacție. Aveam impresia că Erasmus era o corabie reală. În cadrele largi, corabia era în totalitate 3D, iar în unele planuri apropiate doar unele structuri ale navei precum podeaua, câțiva pereți, bulwark-ul și, în unele cazuri, pânzele. Ele erau ancorate de set, dar acestea urmau să fie înlocuite cu pânze 3D simulate, în cazul în care trebuia să bată vântul prin ele.

Coarbiile erau partial construite. Sursa: Youtube

Un cadru in care apare nava Erasmus, similar cu secventele la care a lucrat Andrei. Sursa: Youtube

Am randat Erasmus-ul în cadrele în care apare Blackthorn în această locație, câteva cadre din scenă în care zidul cetății este în flăcări, am randat câteva shot-uri cu nave pe apă mai aproape sau mai departe de mal, dar și câteva cadre de oraș, mai ales în zona portului “Osaka Bay”, dar și alte shot-uri în care apar soldați sau Tenshu. Uneori, numele artiștilor nu apare la finalul fiecărui episod, dar se pare că am contribuit și la episoadele 1 și 2.

Scenele din oras au fost filmat pe blue screen. Sursa: Youtube

Celelalte randuri de case/restul orasului a fost extins in VFX. Sursa: Youtube

De asemenea, am scris un tool de import al layout-urilor create în Maya și exportate către Houdini. Deci puțină programare în 3D nu strică. De fapt, este crucial să ai câte un pipeline TD mereu aproape. Artiștii trebuie să fie creativi, iar programatorii trebuie să facă lucrurile să meargă. Vlad Ionescu este un Generalist TD de la care am învățat puțin Python, VEX și scripting, în general, cât am lucrat cu el la Safeframe. Cum s-ar spune, uneori trebuie să fii un “swiss army knife”.

Playtech: Spune-mi, te rog, la ce alte proiecte importante ai mai lucrat și care au fost experiențele tale?

Andrei: Pe lângă Knights of the Zodiac, Bird Box Barcelona și Shogun, am lucrat la Nautilus, un serial tot cu elemente maritime, care urmărește povestea căpitanului Nemo în expediția sa la polul sud. Este un spinoff după “Douăzeci de mii de leghe sub mări” scris de Jules Verne. Cu Shogun și Nautilus pot spune că mi-am îndeplinit dorința mea veche să lucrez la producții cu simulări masive de apă.

Pe lângă film, am lucrat și în “immersive” media, adică producții care transformă spectatorul în user și ii oferă posibilitatea să aleagă dintre diferite opțiuni. Cum e “Bendersnatch”, însă nu pentru TV și combinat cu VR/AR sau video mapping.

În 2019/2020, am lucrat cu The Endless Collective (TEC) la o proiecție video în care userul se urcă într-un prototip de mașină driverless, devine spionul dintr-o poveste în care era și el, la rândul lui, urmărit și avea posibilitatea să aleagă cum să scape de cel din spatele lui. Eu m-am ocupat împreună cu proiecționistul de previs și logica din spatele sistemului și am animat bordul mașinii. Tot în 2020, am lucrat la un 360 Prime Video pentru Tales From The Loop și în rest am mai făcut on set supervision pentru proiecte din România sau din SUA.

Spre finalul anului 2023, după grevele WGA și SAG-AFTRA, am început să lucrez din nou cu TEC, chiar după ce am terminat o animație pentru copii pentru un studio din Germania. De data această ne-am întors la un format media mai tradițional în care am dezvoltat pipeline-uri de producție de film, dar și pentru conținut sferic. Pe viitor mi-ar place să fac Tech Art pentru jocuri video, dacă voi avea ocazia.

Playtech: Am văzut că ai lucrat cu Christina Aguilera. Povestește-mi puțin despre acel proiect, dar și despre altele cu vedete internaționale, de care ești mândru.

Andrei: În septembrie 2023 am lucrat cu UPP Praga pentru o reclamă în care cânta Cristina Aguilera împreună cu Lato. Artistele fac reclamă la un serviciu de food delivery într-o atmosfera roială. M-am ocupat de vegetația din jurul scenei de apă și am modelat candelabrul din scena de bal, care, de la vibrația vocii Christinei, se desprinde de tavan, cade și se sparge în bucăți în spatele lor la final.

În plus, acum aproape trei ani, în 2021, prin intermediul celor de la TEC, am lucrat la un proiect cu Damian Lillard, fiind ambasador Tissot în cadrul NBA Cleveland. Dame Time a fost un immersive video proiectat pe un ecran cilindric de 180 de grade în jurul spectatorului care putea să aleagă între mai multe scene cu Damian, în funcție de ceasul de la Tissot care i se potrivea.

Playtech: Cu ce artiști ai vrea să colaborezi în viitor, la ce producții visezi să lucrezi?

Andrei: Mi-ar face mare plăcere să lucrez la cadre de film cu Ricky Gervais, Gary Oldman, Bill Burr, Mads Mikkelsen, Anthony Hopkins, Christoph Waltz sau Benicio Del Toro. Ca tipuri de producție aș alege să lucrez în special la Sci-Fi-uri precum The Expanse, The Peripheral sau Altered Carbon. Cel mai mult contează plot-ul unui film/show. Pe locul doi ar fi design-ul și tot worldbuilding-ul, dar astea trei seriale mi-au plăcut în ultimii ani. Iar din industria muzicală, aș lucra cu orice artist sau trupă de la Rihanna sau Taylor Swift până la Meshuggah sau Sleep Token. Muzica bună există în toate genurile.

Playtech: Te-ai gândit vreodată să pleci din România și să lucrezi în străinătate? Cum vezi acest lucru?

Andrei: Am lucrat o perioada în 2019 din Canada pentru NY, apoi în 2022 m-am mutat în Insulele Canare, Spania, pentru a lucra la Orca. În 2023 mi s-a oferit să mă mut în Praga și apoi un alt studio m-a invitat în Barcelona, dar nu toate lucrurile au mers anul trecut cum am vrut pe plan personal.

Ideea este să fii fericit oriunde eșți. România este o țară ok. Am noroc aici de o casă mare, curte, garaj, mult spațiu. Problema apare atunci când job-ul pe care ți-l dorești sau grupul tău de prieteni e peste hotare. Te poți adapta, e drept, însă trebuie să știi clar ce vrei să faci. Eu mereu mi-am dorit să trăiesc în cât mai multe țări. Victor, fiul meu, adormea la sunetul unei cascade, între palmieri și bananieri. Ieșeam cu el, zilnic la plimbare, în Spania, în 2022. Momentan, situația este foarte clară. Am un copil mic și acum trebuie să-i ofer siguranță și să-i arăt ce înseamnă stabilitatea.

Playtech: Ce proiecte ai în derulare în prezent, dacă poți să-mi spui, și ce planuri de viitor ai?

Andrei: Tocmai ce am terminat un proiect de animație în cadrul Superbowl-ului pentru Sfera din Las Vegas de care sunt foarte mândru. Sunt mândru, pentru că fiecare om din echipă și-a făcut treaba ca un ceas elvețian. A fost o provocare incredibilă cu deadline extrem de scurt.
În prezent pot să zic doar că lucrez la două proiecte cu elemente Sci-Fi. Unul e un film regizat de un artist în El Paso, Texas și celălalt e un serial de tip antologie.

Planurile mele pe viitor ar fi să integrez un pipeline de real-time în workflow-ul meu și să mă ocup mai mult de animație de personaje și simulări de lichide. De asemenea vreau să-i învăț și pe alți artiști tineri să lucreze în Houdini sau Nuke.

Playtech: După părerea ta, care este rolul efectelor speciale în filme și seriale? Pot acestea să compenseze o poveste mediocră sau să captiveze atenția privitorului în detrimentul calității narative?

Andrei: Dacă povestea e slabă, atunci efectele speciale nu pot compensa cu nimic. Rolul CGI/VFX-ului nu este să îmbunătățească povestea, ci este un mijloc prin care povestea respectivă devine posibilă. Este un departament de sine stătător la fel de important ca sunetul sau garderoba. Deși adaugă o extra dimensiune în film, el nu garantează o calitate înaltă a narațiunii.

Unele povești ca Sonnieʼs Edge (Love, Death and Robots) sau The Clone Wars merită, de exemplu, să fie producții în totalitate CG. Sunt multe povești imposibil de filmat în realitate. De aceeea, animația a devenit o categorie nouă de film. Aceeași tehnologie care este folosită în animație este folosită și în filmele trase parțial pe bluescreen. Tot ce diferă este stilul, adică direcția artistică.

Rolul CGI-ului este de a crea lumi virtuale care pot cuprinde orice, de la scene din antichitate și corăbii medievale la roboți, rachete, dinozauri sau armate de zombies. VFX-ul nu înseamnă doar lightsabers, vrăji din Harry Potter sau neoanele din Night City. Uneori, înseamnă doar clean-up wire removal sau set extention și trec de foarte multe ori cu ochiul neobservat. Atunci când e realizat bine este invizibil. Inclusiv filmul Oppenheimer, care s-a promovat ca fiind fără VFX are peste 100 de cadre de efecte speciale în el.

Playtech: Filmele care se bazează pe efecte vizuale, mai mult cele din zona SF, de genul Dune, crezi că ar trebui văzute într-o sală de cinema sau pe rețelele de streaming, acasă? Crezi că streaming-ul sprijină sau afectează producțiile cinematografice?

Andrei: Pentru mine, cinema-ul este un loc aproape sacru pentru genul de filme precum Dune. Ele au fost făcute să fie o experiență pentru privitor. Având durata de aproximativ două ore, trebuie să intri într-o stare specifică, aproape de transă. Atenția este o resursă foarte importantă pentru ca acest gen de filme să funcționeze cum trebuie. Cinema-urile pot oferi intimitatea de care ai nevoie, dar dacă ai un ecran
decent, un sistem audio capabil sau chiar o pereche bună de căști, niște liniște în cameră și timp, atunci poți fără probleme să te uiți și de acasă la Dune. Eu am urmărit primul Dune al lui Villeneuve la mine în birou și a fost ce trebuie. Oriunde m-aș află, mie chiar nu îmi place să mănânc sau să fac altceva atunci când mă uit la un film. Indiferent dacă este Sci-Fi sau nu, un film bun trebuie urmărit în condiții cât
mai prielnice, nu în grabă sau cu întreruperi.

Platformele de streaming au și părți bune, dar au și părți rele. Partea bună este că asigură o metodă de monetizare a filmelor, drept dovadă au apărut din ce în ce mai multe producții proprii Netflix, Prime, HBO etc, dar pe de altă parte, unele companii au ajuns să devină lacome și au început să taie din beneficiile cu care industria cinematografică era obișnuită până în prezent. Anul trecut s-au organizat două greve de proporții istorice. Greva WGA a durat 148 de zile, iar greva SAG-AFTRA a durat 118 zile. Din ce am înțeles, unul dintre motivele grevelor a fost faptul că platformele de streaming au început să propună posibilitatea achiziției aspectului (“likeness-ului”) actorilor, urmând să le plătească o dată o sumă minusculă de bani, în schimbul dreptului de a le folosi înfățișarea în mod nelimitat, iar un alt motiv a fost teama
scenariștilor de a nu fi înlocuiți cu inteligența artificială. Practic, ei doreau să aibă garanția că nu vor fi înlocuiți pur și simplu.

Playtech: Care sunt cele mai mari provocări în domeniul tău? Dar și cele mai mari satisfacții, bucurii?

Andrei: Una dintre cele mai mari provocări din domeniul meu este volumul mare de muncă și de informații pe care trebuie să le ții minte atunci când începi să faci lucruri mai complicate. Practic, uneori intervine oboseala și trebuie să te înveți să te descurci cu ea, adică să ai activități care să te decomprime, iar cel mai importat, somnul trebuie să fie somn. Satisfacțiile vin atunci când legi prietenii de durată cu alți artișți, îți vezi munca pe ecran și, mai ales, când publicul este receptiv și se uită cu aceeași plăcere ca și tine.