19 feb. 2024 | 11:15

Gică Hagi, mutare de ultim moment! A intrat într-un domeniu de miliarde de euro

SPORT
Gică Hagi, mutare de ultim moment! A intrat într-un domeniu de miliarde de euro

Gică Hagi (59 de ani), managerul tehnic al celor de la Farul, se pare că este pe cale de a da o nouă lovitură, de data asta pe piața afacerilor.

Gică Hagi: ”Trebuie să găsesc soluții, că dacă nu conducerea o să mă dea afară”

”Regele”, care a anunțat că este tentat să se retragă de pe banca tehnică a campioanei, susține că are nevoie de sprijin financiar pentru ca Farul să poată face pasul spre o nouă etapă din viața clubului. Hagi visează să ajungă în Liga Campionilor, dar pentru asta susține că are nevoie de bani.

Hagi chiar a făcut gluma zilei după remiza dintre FCSB și Farul 1-1, când a spus că dacă nu va găsi soluții, atunci riscă să fie dat afară de către conducere.

Fostul international care l-a atact pe Hagi dupa transferul lui Radu Dragusin la Tottenham.

De ce a fost atact Gica Hagi dupa transferul lui Radu Dragusin la Tottenham

”Da, găsim, vedem. Ușor nu e, dar asta e funcția pe care o am. Trebuie să găsesc soluții, că dacă nu conducerea o să mă dea afară. O să vină să și o să mă dea afară conducerea dacă nu fac bine. O să vină și ziua când o să plec.

Eu nu inventez nimic, trebuie să găsesc soluții, așa cum le cer și jucătorilor. Trebuie să găsim soluții, pentru că noi Farul suntem obligați să vindem. Lucrăm cu deficit. Eu trebuie să vând, pentru că trebuie să plătesc salariile.

Eu mă debitez, eu sunt acționarul majoritar, iar Hagi nu e bogat. Eu mi-am băgat toți banii în academie, academie pe care i-o las lui Farul”, a răbufnit Gică Hagi, într-un nou discurs manifest pe care l-a ținut la scurt timp după FCSB – Farul 1-1.

Citește și: Gică Hagi, reacție după surpriza de care a avut parte pe ”Arena Națională” de ziua lui: ”Mi s-a făcut pielea de găină”

Hagi și-a făcut agenție de publicitate

Până atunci, Hagi și-a mai deschis o afacere într-un domeniu de miliarde de euro. Cel despre care se spune că este cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor a înființat recent o nouă firmă, HGH Company SRL, o agenție de publicitate, cu sediul în București, înregistrată la Registrul Comerțului pe 11 ianuarie 2024, susține fanatik.ro.

Gică Hagi a implicat-o în afacere și pe soția lui, Marilena Hagi, desemnată administrator.

Industria de advertising, în care se învârt miliarde de euro, nu este ceva nou pentru familia Hagi. Ianis Hagi și-a deschis și el, împreună cu mama lui, o agenție de publicitate în 2020, Future of the Game Company SRL. După un prim an în care a raportat o cifră de afaceri de 997.394 lei și un profit net de 891.591 lei, dar și datorii de 2.084.101 lei, agenția lui Ianis a reușit să aibă în 2022 o rată de profit foarte bună 1.131.641 lei net, circa 230.000 de euro, susține aceeași sursă.

Citește și: Gică Hagi, făcut praf după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham: ”Bine că n-a ajuns la academia lui”

”De multe ori răbufneşte. E obosit, nu e uşor”

Despre zbaterile lui Hagi a vorbit și Ciprian Marica, acționar minoritar la gruparea din Ovidiu.

„Gică vede potenţial, ştie cât de mult ar putea obţine şi intervine şi frustrarea. «Băi, simt că pot mai mult. Şi am reuşit». De fiecare dată trebuie să o ia de la capăt şi nu e uşor. Trebuie să-i fie foarte greu. De multe ori răbufneşte. E obosit, nu e uşor. Munca pe care o face Gică este remarcabilă. Pentru el, câştigarea campionatului este prea puţin.

Aspiră la mult mai mult. Da, cupele europene. Şi-ar fi dorit, cumva, să-şi poată ţine jucătorii, să facă performanţă internaţională, nu doar naţională. Gică respiră fotbal. Dimineaţă, de la primele ore, e la Academie şi pleacă ultimul. Nu întâmplător apar aceste talente.

Lucrează după o filozofie clară. Gică, sigur, e dedicat 100%. E un profesionist şi e greu de înlocuit. Nu de alta, dar l-am văzut obosit şi reacţionând, că vrea să plece (n.r. – de la Farul), să facă un pas în spate”, a spus Marica.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele