FCSB – Maccabi Tel Aviv: Meci echilibrat în Ghencea
FCSB – Maccabi Tel Aviv, meci contând pentru prima manşă a turului al doilea preliminar din Liga Campionilor, este programat, marţi, 23 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Pro TV şi de platforma online Voyo.
FCSB, campioana României, şi Maccabi Tel Aviv, câştigătoarea titlului în Israel, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate „duble” ale turului al doilea preliminar din Champions League (manşa a doua se joacă, miercuri, 31 iulie, pe Bozsik Arena din Budapesta).
FCSB a trecut în primul tur preliminar al competiţiei de Virtus, campioana din San Marino, după 7-1 în deplasare (Olaru 6p, 11, 37, D. Popa 22, 27, Miculescu 70, 73 / Battistini 86) şi 4-0 acasă (Al. Băluţă 20, Edjouma 28, 36, Miculescu 72).
În afara „dublei” cu Virtus, FCSB a mai jucat trei meciuri oficiale în acest sezon, 3-0 cu Corvinul în Supercupa României, pe 4 iulie, în Ghencea, 1-1 acasă cu U Cluj şi 2-2 în deplasare cu Unirea Urziceni, ambele în SuperLiga.
De asemenea, echipa antrenată de Elias Charalambous a disputat şi două partide de pregătire în această pauză competiţională, ambele în cantonamentul din Olanda, 8-0 cu amatorii de la Apeldoorn şi 2-1 cu Almere, locul 13 din 18 în ediţia trecută din Eredivisie.
FCSB s-a clasat pe locul 1 în play-off-ul ediţiei precedente din SuperLiga, cu 49 de puncte, cu trei mai multe decât CFR Cluj şi cu cinci peste Universitatea Craiova.
„Cred că putem trece şi de Maccabi. Sunt organizaţi şi disciplinaţi, însă şi noi avem calitate. Va fi o partidă echilibrată, însă ne concentrăm doar pe echipa noastră, cel mai important este cum evolua noi. I-am văzut, toate echipele au punctele slabe”, a spus Elias Charalambous.
Maccabi Tel Aviv debutează în Liga Campionilor direct în turul al doilea preliminar, privilegiu dat de coeficientul UEFA pe care îl are Israelul în cupele europene.
Echipa este antrenată de sârbul Zarko Lazetic, instalat în această vară după plecarea lui Robbie Keane, fostul mare internaţional irlandez, cu care Maccabi Tel Aviv a cucerit titlul şi Cupa Ligii.
Israelienii au disputat un singur meci oficial până acum, Supercupa, pe care au câştigat-o după 2-0 cu Maccabi Petah-Tikva, pe lângă alte trei partide amicale, 5-0 cu Ruch Chorzow, 0-0 cu Rakow Czestochowa şi 2-0 cu Omonia Nicosia (campionatul intern va începe abia la finalul lunii viitoare).
Maccabi Tel Aviv s-a clasat pe locul 1 în play-off-ul ediţiei precedente din Ligat HaAl, cu 85 de puncte, cu 11 mai multe decât Maccabi Haifa şi cu 14 peste Hapoel Be’er Sheva.
De menţionat că Maccabi Tel Aviv nu va conta pe Roy Revivo, Osher Davida, Dor Turgeman și Ido Sharar, care sunt convocați la naționala Israelului pentru Jocurile Olimpice de la Paris.