A fost în generație cu Gică Hagi și era considerat o speranță a fotbalului românesc la fel ca și cel care avea să fie numit ”Regele”. Dacă actualul manager de la Farul a scris istorie pentru România, Aurel Smâdu a avut un destin trist. El s-a sinucis. Povestea fotbalistului din generația lui Hagi.
Gică Hagi și Aurel Smâdu au jucat în aceeași echipă la ediția a VIII-a din Cupa Speranțelor, în 1977, unde participaseră 60.000 de copii din toată țara. Cei doi au fost eroii finalei pe care Pescărușul Constanța a câștigat-o, scor 2-0, cu Săgeata Nordului Baia Mare și i-au convins pe antrenorii de la Farul să-i transfere. Astfel, cei doi se anunțat mari speranțe ale fotbalului românesc, dar numai unul avea să ajungă un mare jucător și liderul ”Generației de Aur”.
Aurel Smâdu a jucat cel mai sus în Divizia B. Pe când Gică Hagi evolua în Divizia A la Sportul Studențesc, el ajungea la Cimentul Medgidia. Și măcinat de probleme a decis să facă altceva cu viața lui. ”S-a sinucis în 2013, la 48 de ani”, a dezvăluit fostul antrenor Cornel Bădilă. Povestea lui este una dureroasă.
Fostul coleg al lui Hagi s-a confruntat cu o accidentare gravă și nu a putut ajunge la un nivel înalt. Astfel, a fost nevoit să-și câștige existența din alte meserii. Potrivit celor care l-au cunoscut a fost administrator de restaurant, gestionar la un depozit de dulciuri, paznic și apoi hamal într-o piață din Constanța. Mai mult, se refugiase în băutură.
Aurel Smâdu a primit o mare lovitură și în viața personală. El s-a căsătorit pe la 21-22 de ani și a avut un copil, însă, după vreo doi ani, soția l-a părăsit pentru un bărbat mai înstărit din Călărași. Fotbalistul nu a putut trece peste acest episod, iar finalul a fost unul tragic pentru el.
Povestea lui s-a sfârșit brusc în 2013, la 48 de ani, când s-a aruncat în fața unei mașini pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța. La volanul autoturismului care l-a lovit se afla Laurenţiu Adrian Lazăr, consulul onorific al Regatului Norvegiei la Constanţa, conform Libertatea,
”Concluzia anchetatorilor a fost că s-a sinucis. S-a făcut cercetarea și a reieșit faptul, așa cum am și declarat, că dumnealui s-a aruncat în fața mașinii. De fapt, în lateralul mașinii.
Sincer să fiu, nu-mi face foarte mare plăcere să-mi amintesc despre acel episod. A fost un caz total nefericit. Am înțeles că nici familie nu avea”, a spus Laurențiu Lazăr, în urmă cu câțiva ani, pentru sursa citată.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a pecizat cu privire la acest caz că Aurel Smându a traversat prin loc nepermis, fără a se asigura corespunzător.
Cei care l-au cunoscut pe Aurel Smâdu îl aseamănă ca stil de joc cu Florin Răduciou, fostul atacant al lui Dinamo și al echipei naționale.