26 apr. 2024 | 15:12

Daniel Niculae, urmărit penal. Ce acuzații i se aduc președintelui Rapidului

SPORT
Daniel Niculae, urmărit penal. Ce acuzații i se aduc președintelui Rapidului
Daniel Niculae, președinte Rapid.

Daniel Niculae a fost pus sub urmărire penală în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie, au anunțat autoritățile. Oficialul echipei din Giulești va fi cercetat în stare de libertate. Ce acuzații i se aduc președintelui Rapidului.

Ce au transmis autoritățile despre Daniel Niculae

Pe data de 14 martie, președintele de la Rapid a fost ridicat de autorități și audiat două ore, apoi a fost lăsat să plece. Tot în acea zi, polițiștii au percheziționat locuința lui Daniel Niculae, dar și a unor membri ai galeriei giuleștene. La o zi distanță, Liviu Ungurean, zis și ”Bocciu”, liderul galeriei de la Rapid, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în ”Dosarul Pyro”. Ulterior, s-a decis că acesta să rămână în arest.

Potrivit unui comunicat oficial al autorităților, Daniel Niculae va fi urmărit penal. Acesta este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe stadion. El ar fi lucrat cu Liviu Ungurean, cel care a condus un grup infracțional. Parchetul a transmis și că președintele Rapidului mai e acuzat de faptul că l-a susținut moral și material pe „Bocciu”.

Daniel Niculae, urmărit penal. Ce acuzații i se aduc președintelui Rapidului

Daniel Niculae / Foto: Profimedia

La data de 17.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au extins acţiunea penală faţă de 2 inculpaţi, persoane fizice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal şi art. 41 alin. (1) Cod penal, respectiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept (2 acte materiale) prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal şi art. 35 alin. (1) Cod penal”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Vezi și: Șeful galeriei de la Rapid, reținut 30 de zile. Ce măsuri s-au luat în dosarul în care e cercetat Daniel Niculae

Reacția lui Daniel Niculae despre dosar

La o lună după ce a fost dus la audieri, Daniel a vorbit despre dosarul în care e urmărit penal și a precizat că totul este o ”mizerie” și că această nebunie a început după victoria Rapidului cu FCSB, scor 4-0.

”Cu această mizerie de dosar s-a aruncat cu noroi peste o carieră frumoasă de 20 de ani. Oamenii care mă cunosc știu ce am făcut bine și nicidecum să apar ca ultimul criminal. Au fost niște mizerii, au apărut fel de fel de teorii ale conspirației. (…)

Vezi și: Ultrașii de la Dinamo și liderul galeriei Stelei, ridicați de mascați. Motivul pentru care sunt cercetați

Sunt alte teorii ale conspirației invocate: că sunt alegeri în acest an, că sunt jandarmi care vor să avanseze în carieră. Jandarmeria a devenit foarte agresivă de un an de zile la adresa echipelor cu mulți suporteri”, a fost prima reacție a lui Daniel Niculae, la Digi Sport.

  • Daniel Niculae a devenit președintele celor de la Rapid în anul 2021, după ce s-a retras din activitate în 2018.
Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele