Cum se vor schimba principalele economii ale lumii în următorii 15 ani: Germania nu va mai ocupa poziția de motor economic al Europei, iar Statele Unite pierd locul de lider mondial
Principalele economii ale lumii vor suferi modificări în următorii 15 ani, conform specialiștilor.
Conform noilor proiecții pe termen lung, Marea Britanie se va afirma ca cea mai performantă economie majoră a Europei în următorii 15 ani, reducând diferența față de Germania și consolidându-și avantajul în fața Franței.
Care vor fi principalele economii ale lumii
Centrul de Cercetare Economică și de Afaceri (CEBR) anticipează că, în Marea Britanie, creșterea Produsului Intern Brut (PIB) va oscila între 1,6% și 1,8% până în 2038, menținându-și astfel poziția de a șasea economie mondială, conform informațiilor furnizate de Bloomberg.
Prognozele publicate marți indică o redresare a Marii Britanii de la unele probleme economice persistente, generatoare de instabilitate în ultimii ani, precum impactul Brexitului și șocurile cauzate de pandemie și inflația în creștere. Economia britanică a fost afectată de creșterea lentă a productivității începând cu criza financiară, iar în ultimii ani au apărut dificultăți legate de furnizarea de forță de muncă. Aceste aspecte au determinat Banca Angliei să adopte o perspectivă mai pesimistă asupra creșterii economice a Regatului Unit în viitorul apropiat.
Clasamentul mondial în 2023:
- SUA
- China
- Germania
- Japonia
- India
- Marea Britanie
- Franţa
- Italia
- Brazilia
- Canada
Cum ar arăta clasamentul în 2038 conform previziunilor CEBR:
- China
- SUA
- India
- Japonia
- Germania
- Marea Britanie
- Franţa
- Brazilia
- Coreea de Sud
- Canada
Potrivit clasamentului economic mondial pe termen lung al CEBR, economia britanică va înregistra o creștere mai rapidă decât cele patru mari economii din zona euro: Franța, Germania, Italia și Spania, dar va fi mai lentă decât cea a Statelor Unite.
Se estimează că China va depăși Statele Unite și va deveni cea mai mare economie mondială în 2037, cu o dublare a PIB-ului global cauzată de recuperarea economiilor în curs de dezvoltare în fața celor avansate.
Până în 2038, Italia va ieși din primele zece economii mondiale, fiind înlocuită de Coreea de Sud. SUA și Germania vor coborî în clasament, în timp ce India și Brazilia, două economii în curs de dezvoltare, vor avansa. Franța va înregistra performanțe mai slabe decât Marea Britanie, în special din cauza sectorului public extins și a nivelului ridicat de impozitare, în timp ce încetinirea producției în Germania va ajuta Marea Britanie să diminueze decalajul.