17 iun. 2024 | 15:18

Cum i-au numit ucrainenii pe tricolori înaintea meciului de la EURO 2024. Poreclele pe care le-au primit fotbaliștii

VIDEO
Cum i-au numit ucrainenii pe tricolori înaintea meciului de la EURO 2024. Poreclele pe care le-au primit fotbaliștii

România joacă astăzi primul meci la EURO 2024 contra Ucrainei de la ora 16:00. Înainte de meci, jurnaliștii ucraineni au făcut o scurtă prezentare a naționale României.

Cum ne-au numit ucrainenii înaintea meciului de astăzi

Ucrainenii de la sport.ua ne-au numit „puii”, cel mai probabil datorită echipamentului pe care jucătorii noștri îl poartă, dar și „băieții din Carpați”. Aceștia au mai precizat că naționala României poate fi învinsă dar, în același timp, nu ar trebui subestimată.

„În preliminariile EURO 2024, România a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andorra și a terminat neînvinsă (6 victorii, 4 egaluri).

Cel mai bun rezultat al României la turneele finale a fost înregistrat la EURO 2000 – sferturile de finală. Pe lângă acesta, ‘puii’ au mai participat la alte 4 Campionate Europene și niciodată nu au reușit să treacă de grupe.

Interesant este că ‘băieții din Carpați’ s-au calificat la primul lor Campionat European sub comanda lui Mircea Lucescu, cel care își începea cariera la acea vreme.

Forța liniei defensive a tricolorilor este de notorietate: în preliminarii, România a primit doar 5 goluri. Un mare merit îl are Horațiu Moldovan, care în acest an a devenit portarul lui Atletico Madrid.

De remarcat este și Radu Drăgușin, care știe să-și țină adversarii la respect. Stanciu, Alibec și Mihăilă au marcat câte 3 goluri fiecare în preliminarii. Din lot face parte și Ianis, fiul legendarului fotbalist român Gheorghe Hagi” notează sport.ua.

Unde poți vedea LIVE meciul România – Ucraina la Euro 2024

Partida de astăzi dintre România și Ucraina se disputa pe ultramodernul stadion Allianz Arena din Munchen. Va fi transmis transmis LIVE de PRO TV, de la ora 16.00 și va fi urmărit din tribune de circa 30.000 de fani ai tricolorilor.

Meciul România – Ucraina va fi primul oficial dintre cele două selecționate, iar partida va fi arbitrată de Glenn Nyberg, suedezul de 35 de ani urmând să fie ajutat de tușierii Mahbod Beigl și Andreas Soderqvist.

Naționala noastră și cea a Ucrainei s-au mai întâlnit de șase ori până acum, însă doar în partide amicale. De trei ori a câștigat România, de două ori s-a impus Ucraina, iar un meci s-a terminat la egalitate.

Rezultate grupe Euro 2024 până acum

Grupa A

  • Germania – Scoția   5-1
  • Ungaria – Elveția     1-3

Grupa B

  • Spania – Croația    3-0
  • Italia – Albania       2-1

Grupa C

  • Slovenia – Danemarca   1-1
  • Serbia – Anglia                0-1

Grupa D

  • Polonia – Olanda    1-2
  • Austria – Franța     Astăzi, de la ora 22:00

Grupa E

  • România – Ucraina   Astăzi, de la 16:00
  • Belgia – Slovacia        Astăzi, de la 19:00

Grupa F

  • Turcia – Georgia       Mâine, de la 19:00
  • Portugalia – Cehia    Mâine, de la 22:00