15 mai 2024 | 11:30

Cum găsești poze mai ușor în Google Photos: Ce este „Ask Photos”

ACTUALITATE
Cum găsești poze mai ușor în Google Photos: Ce este

Google introduce o nouă facilitate în aplicația Google Photos, numită „Ask Photos”, care folosește inteligența artificială Gemini pentru a te ajuta să găsești imagini specifice în galeria ta foto.

Cum îți face Google viața mai ușoară

Această facilitate va apărea ca o nouă filă în partea de jos a aplicației Google Photos și va fi disponibilă inițial pentru abonații la serviciul One, începând cu limba engleză americană în următoarele luni.

Astfel, prin intermediul acestei funcții, utilizatorii pot solicita informații precum „arată-mi cea mai bună fotografie din fiecare parc național pe care l-am vizitat”, iar AI-ul va utiliza informațiile de localizare și va exercita o anumită judecată pentru a identifica cea mai bună imagine.

De asemenea, utilizatorii pot cere Google Photos să găsească cele mai bune fotografii de la o vacanță recentă și să genereze o descriere pentru acestea, pentru a le distribui mai ușor pe rețelele de socializare. Funcția va fi disponibilă inițial doar pentru căutări scrise, vocea nu este încă suportată.

Datele personale, în siguranță

Google subliniază că informațiile din fotografiile utilizatorilor sunt protejate în conformitate cu măsurile de securitate și confidențialitate existente în Google Photos, iar datele personale nu vor fi stocate sau revizuite de către angajați ai companiei, cu excepția unor cazuri rare pentru abordarea abuzurilor sau a prejudiciillor.