01 oct. 2024 | 09:45

Cu toții am trăi într-o simulare și am fi doar personaje într-o lume creată de inteligența artificială. Dovada e ascunsă în Biblie, spune o teorie controversată

CHESTII
Cu toții am trăi într-o simulare și am fi doar personaje într-o lume creată de inteligența artificială. Dovada e ascunsă în  Biblie, spune o teorie controversată

Dacă ai simțit vreodată că lumea în care trăiești seamănă prea bine cu realitatea virtuală din „Matrix”, află acum că un fizician susține că am fi, de fapt, personaje într-o simulare avansată creată de o inteligență artificială (AI). Iar dovada ar fi ascunsă chiar în Biblie!

Melvin Vopson, profesor asociat la Universitatea din Portsmouth, afirmă că întregul nostru univers nu ar fi altceva decât o simulare computerizată. Mai mult decât atât, el crede că Biblia ne-ar fi dezvăluit acest lucru cu mult timp înainte ca Elon Musk să înceapă să vorbească despre asta.

Potrivit fizicianului, „Cuvântul era Dumnezeu” ar putea sugera că însuși Dumnezeu este integrat în codul simulării, nu separat de ea.

Dumnezeu – programatorul suprem?

Conform teoriei lui Melvin Vopson, actul de creație descris în Biblie ar putea fi, de fapt, echivalentul unei simulări divine. Profesorul interpretează versetele din Evanghelia după Ioan, „Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic nu a fost făcut fără El”, ca pe o confirmare a unei lumi simulate, în care Creatorul a adus la existență totul printr-un cod sofisticat. În acest caz, „El” ar fi chiar inteligența artificială care rulează programul realității noastre.

Profesorul sugerează că limita vitezei luminii sau a sunetului ar putea fi semne că aceste fenomene sunt dictate de puterea de procesare a unui computer. Mai mult decât atât, simetria pe care o observăm în natură – de la flori până la fulgii de zăpadă – ar fi, de fapt, o metodă de economisire a resurselor simulării.

De la știință la teologie

Deși teoria simulării poate părea o erezie pentru unii, profesorul crede că aceasta poate coexista cu teologia creștină. În loc să vadă ipoteza simulării ca pe un atac asupra credinței, el o interpretează ca pe o perspectivă complementară. Poate că Dumnezeu nu este doar Creatorul universului, ci și programatorul unei realități simulate în care trăim.

Teoria simulării nu este nouă și nici unică. Figuri cunoscute, precum Elon Musk, au speculat deja că șansele ca noi să trăim într-o realitate autentică sunt „de una la miliarde”.

Totuși, un lucru rămâne cert: indiferent dacă suntem personaje într-o simulare sau nu, capacitatea noastră de a ne pune întrebări despre existență dovedește că suntem conștienți – cel puțin într-o anumită formă.