18 sept. 2024 | 09:30

Cine sunt ”decrețeii”, ei vor exploda numărul pensionarilor în 2025 și 2026. Decizia lui Nicolae Ceaușescu care ar putea îngropa sistemul de pensii din România

ACTUALITATE
Cine sunt ”decrețeii”, ei vor exploda numărul pensionarilor în 2025 și 2026. Decizia lui Nicolae Ceaușescu care ar putea îngropa sistemul de pensii din România

În primii doi ani după ce Nicolae Ceaușescu a emis Decretul 770, care interzicea avorturile, România a cunoscut un adevărat „boom” al natalității. Astfel, în perioada 1967-1969 s-au născut peste 1 milion de copii, denumiți ulterior „decreței”. Acești copii urmează să ajungă la vârsta de pensionare între 2030 și 2033, iar mulți dintre ei se pot pensiona anticipat încă din 2025.

Sute de mii de decreței se pot pensiona anticipat în 2025

Potrivit datelor oferite de Institutul Național de Statistică (INS), în 1967, primul an după implementarea Decretului 770, s-au născut aproximativ 526.000 de copii, dintre care 212.556 de sex feminin. În comparație, în anul precedent, 1966, se înregistraseră doar 274.500 de nașteri. Creșterea bruscă a numărului de nașteri s-a menținut și în 1968, când au venit pe lume 512.500 de copii, dintre care 212.199 fete, iar în 1969 au fost peste 460.000 de copii.

Acest val de nașteri masive reprezintă acum o provocare pentru sistemul de pensii din România. Deja este prevăzut că un număr semnificativ dintre acești „decreței” se vor pensiona anticipat în 2025, creând presiuni imense asupra bugetului public. În special femeile născute în 1967, care au atins vechimea necesară în muncă, vor fi eligibile pentru pensionare anticipată chiar fără penalizare.

Femeile născute în 1967 se pot pensiona anticipat în 2025

Din cele peste 212.000 de femei născute în 1967, cele care au început să lucreze imediat după terminarea studiilor, pot ieși la pensie anticipată începând din 2025. Acestea vor beneficia de prevederile noii legi a pensiilor, care aduce condiții mai avantajoase atât pentru pensionarea la limită de vârstă, cât și pentru pensionarea anticipată.

Conform legislației actuale, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 63 de ani, însă aceasta va crește gradual până la 65 de ani, începând cu anul 2030. Totuși, pensionarea anticipată este posibilă cu 5 ani mai devreme, adică de la 58 de ani, cu condiția realizării unui stagiu complet de cotizare de cel puțin 40 de ani.

Noua lege a pensiilor simplifică și mai mult ieșirea la pensie anticipată, reducând cerințele pentru stagiu de cotizare. Dacă vechea lege prevedea un stagiu de cotizare de 43 de ani pentru a beneficia de pensia anticipată fără penalizare, noua lege scade această limită la 40 de ani. De asemenea, cei cu o vechime cuprinsă între 35 și 40 de ani pot ieși la pensie anticipată cu o penalizare maximă de 24%.

Impactul asupra sistemului de pensii și economia României

Acest val masiv de pensionări va avea un impact semnificativ asupra sistemului public de pensii din România, aflat deja sub presiune din cauza îmbătrânirii populației. Cu toate că numărul contribuabililor scade constant, numărul pensionarilor va exploda în anii următori, în special datorită „decrețeilor”.

Munca în regimul Ceaușescu era o obligație, iar multe dintre persoanele care au trăit în acea perioadă au lucrat constant, acumulând ani de cotizare necesari pentru pensie. Aceasta înseamnă că un număr mare dintre ei îndeplinesc deja cerințele pentru a ieși anticipat la pensie.

Cât de favorabile sunt noile condiții de pensionare anticipată

Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie, vine cu condiții mai avantajoase pentru pensionarea anticipată, atât din perspectiva reducerii cerințelor de stagiu, cât și a penalizărilor. Stagiul complet de cotizare este acum stabilit la 35 de ani, iar pentru fiecare an suplimentar cotizat se reduc penalizările aplicate pensiei.

De exemplu, pentru o persoană care are între 4 și 5 ani de cotizare peste stagiul complet, penalizarea lunară este de 0,20%, conform tabelului prezentat mai jos. Cu cât anii de cotizare depășesc mai mult stagiul complet, cu atât penalizarea scade.

Perioada de stagiu de cotizare peste stagiul complet Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare
Până la 1 an 0,40%
Între 1 și 2 ani 0,35%
Între 2 și 3 ani 0,30%
Între 3 și 4 ani 0,25%
Între 4 și 5 ani 0,20%

România se îndreaptă spre un val imens de pensionări anticipate în 2025, care va pune presiune pe un sistem de pensii deja afectat de probleme structurale. „Decrețeii” vor exploda numărul pensionarilor, iar decizia lui Ceaușescu de a interzice avorturile în anii ’60 ar putea duce la îngroparea sistemului de pensii, dacă nu vor fi implementate reforme structurale solide.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele