Cea mai mare extincție din istoria Pământului: Marea Moarte de acum 250 de milioane de ani
Pământul a trecut de-a lungul timpului prin cinci extincții în masă, iar unele voci din lumea științifică sugerează că am fi în pragul unei a șasea. Totuși, cea mai devastatoare extincție dintre toate este cunoscută sub numele de „Marea Moarte” și a avut loc în urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani. Aceasta a dus la dispariția majorității formelor de viață și a schimbat pentru totdeauna cursul evoluției pe planeta noastră.
Evenimentul de extincție Permian-Triasic
„Marea Moarte”, cunoscută oficial ca extincția Permian-Triasic, a avut loc cu mult înainte de impactul asteroidului Chicxulub care a distrus dinozaurii în urmă cu 65 de milioane de ani. Extincția Permian-Triasic a fost atât de severă încât a șters de pe fața Pământului 95% din speciile marine și 70% din cele terestre. În total, se estimează că aproximativ 90% din speciile existente în acea perioadă au dispărut definitiv.
Această extincție masivă este evidențiată clar în înregistrările fosile, unde putem observa un declin brusc și accentuat al diversității fosile în straturile de rocă sedimentară care s-au format de-a lungul tranziției de la Permian la Triasic. Faptul că atât de multe specii au fost distruse sugerează o schimbare extrem de rapidă și dramatică a condițiilor de mediu, căreia puține forme de viață au reușit să-i facă față.
Ce a cauzat „Marea Moarte”?
De-a lungul timpului, oamenii de știință au dezbătut intens cauzele acestei extincții catastrofale. Unii au sugerat că ar fi fost provocată de un impact cu un asteroid, alții au pus pe seama erupțiilor vulcanice masive care ar fi schimbat clima. Totuși, o teorie propusă de cercetători de la MIT în 2014 a adus în discuție rolul microbilor producători de metan. Studiile au arătat că bacteriile Methanosarcina au proliferat rapid spre sfârșitul perioadei permiene, eliberând metan care, transformat în dioxid de carbon, a dus la încălzirea globală și acidificarea oceanelor – condiții mortale pentru majoritatea speciilor.
Cercetări recente sugerează o combinație de factori: efectele încălzirii globale declanșate de erupții vulcanice au fost amplificate de fenomene de tip „mega El Niño”, care au dus la perioade îndelungate de secetă urmate de inundații masive. Potrivit profesorului Paul Wignall, „În timpul crizei Permian-Triasic, El Niño a durat mult mai mult, rezultând un deceniu de secetă generalizată, urmat de ani de inundații. Practic, clima era complet imprevizibilă”.
Majoritatea formelor de viață nu au reușit să se adapteze la aceste condiții, explică profesorul Yadong Sun, un alt autor al studiului. Totuși, câteva organisme au supraviețuit și au devenit baza ecosistemelor viitoare. Fără aceste specii reziliente, viața așa cum o cunoaștem astăzi nu ar fi existat.
Astfel, extincția Permian-Triasic rămâne un eveniment cutremurător, o amintire a fragilității ecosistemului nostru și a schimbărilor extreme pe care planeta le poate suferi în fața forțelor naturii.