27 sept. 2024 | 13:15

Ce meciuri din Liga 1 se joacă în acest weekend. La ce să te uiți la TV în perioada 27-30 septembrie 2024

SPORT
Ce meciuri din Liga 1 se joacă în acest weekend. La ce să te uiți la TV în perioada 27-30 septembrie 2024

La doar o zi după ce FCSB a câștigat în Europa League împotriva celor de la RFS, cu scorul de 4 la 1, Liga 1 revine la Digi Sport și Prima Sport.

Meciurile din cea de-a 11-a etapă a primului eșalon fotbalistic nu se vor disputa doar în weekend, ci vor avea loc pe parcursul a patru zile, de vineri până sâmbătă, așa cum este de obicei.

Indiferent de ce se va întâmpla în etapa disputată în perioada 27-30 septembrie 2024, liderul campionatului nu va putea fi schimbat, deoarece în acest moment U Cluj are cu cinci puncte mai mult decât ocupanta locului 2, Oțelul Galați.

Însă, în funcție de rezultate, toate celelalte locuri din clasament pot suferi modificări.

Etapa a 11-a din Liga 1 debutează vineri, 27 septembrie 2024, de la ora 18.00, cu meciul Petrolul Ploiești vs. Hermannstadt, și se încheie luni, 30 septembrie 2024, cu meciul Universitatea Craiova – Unirea Slobozia, care va începe la ora 21.00.

Iată mai jos programul complet al meciurilor din Liga 1 din această etapă:

vineri, 27 septembrie 2024, ora 18.00: Petrolul – Hermannstadt
vineri, 27 septembrie 2024, ora 21.00: Dinamo – Botoșani
sâmbătă, 28 septembrie 2024, ora 16.45: Poli Iași – U Cluj
sâmbătă, 28 septembrie 2024, ora 19.00: CFR Cluj – UTA
sâmbătă, 28 septembrie 2024, ora 21.30: Rapid – Oțelul Galați
duminică, 29 septembrie 2024, ora 16.00: Gloria Buzău – Farul Constanța
duminică, 29 septembrie 2024, ora 21.30: Sepsi – FCSB
luni, 30 septembreie 2024, ora 21.00: Universitatea Craiova – Unirea Slobozia