Ce l-a ucis pe crăișorul munților, Avram Iancu: „Eu nu mai sunt Iancu, sunt umbra lui“

Avram Iancu, cunoscut drept „crăişorul munţilor”, a fost un lider marcant al mişcărilor revoluţionare din Transilvania anilor 1848-1849. Născut în 1824, el a devenit la vârsta de 25 de ani unul dintre cei mai importanţi lideri ai miilor de români care s-au confruntat militar în Transilvania. Alături de moţii săi, Iancu i-a sprijinit pe habsburgi împotriva armatei ungare, după ce maghiarii au refuzat să recunoască drepturile politice ale românilor. Deși Casa imperială austriacă i-a recunoscut ca naţiune politică, luptele din Transilvania s-au încheiat în august 1849, iar moţii au renunţat treptat la arme.

Însă, după această perioadă de glorie, viaţa lui Avram Iancu a luat o întorsătură dramatică. Fusese arestat în decembrie 1849 de soldaţii austrieci la târgul de la Hălmagiu, dar a fost eliberat rapid datorită intervenţiei energice a populaţiei. Totuşi, deşi a rămas un personaj incomod atât pentru autorităţile ungare, cât şi pentru habsburgi, Avram Iancu a început să se confrunte cu probleme de sănătate care aveau să-l îngenuncheze definitiv.

Fotografii cu Avram Iancu.

Depresia și boala de plămâni

După revoluţiile din 1848-1849, Avram Iancu s-a afundat într-o depresie profundă. Potrivit unor istorici, el îşi manifesta frecvent presimţirile unei nenorociri iminente. Într-o scrisoare din 20 decembrie 1850, el scria: „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes… un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur”.

Această stare de spirit a fost înrăutăţită de refuzul său de a primi „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”, acordată de împăratul Franz Ioseph. Iancu a justificat refuzul său prin dorinţa de a vedea împlinite promisiunile făcute naţiunii române. El considera că acceptarea distincţiei ar fi însemnat trădarea idealurilor pentru care luptase. În vara anului 1852, când împăratul a vizitat Transilvania, Iancu nu s-a prezentat la întâlnirea cu el, gest ce a marcat retragerea sa din viaţa publică.

Moment emoționant. Vocea copiilor lui Meghan Markle și Prințul Harry, auzită pentru prima dată: “Cât de dulce sună”

Cine este Florin Roată, bodyguardul lui Călin Georgescu? Medic veterinar devenit actor și prieten al vedetelor de la Hollywood

Problemele de sănătate ale lui Avram Iancu s-au agravat treptat. Unii istorici susţin că a suferit de tuberculoză, având frecvente hemoragii pulmonare. Însă, la fel de gravă era starea sa depresivă. „Mintea i se împăienjeni de durere”, îl descria istoricul Nicolae Buta, arătând că figura sa reflecta suferinţa profundă cauzată de deziluziile vremii. În momentele sale de luciditate, Iancu spunea adesea: „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”.

Portret Avram Iancu.

Ultimii ani din viață

În ultimii ani din viaţă, Avram Iancu rătăcea prin satele moţilor, nedespărţit de fluierul său. Bolnav și izolat, la începutul anului 1872, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit dramatic. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tusei chinuitoare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. În dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort pe prispa casei unui localnic din Baia de Criş.

Asupra sa au fost găsite o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, pe care nu a trimis-o niciodată. Cauza decesului a fost o hemoragie, iar preotul a consemnat pe certificatul de deces numele „Avram Iancu, eroul românilor”, menționând că moartea a fost „firească”. Avram Iancu a fost înmormântat la Ţebea, în cimitirul ortodox unde se află şi Gorunul lui Horea, un loc simbolic pentru românii transilvăneni.

Astfel, viaţa lui Avram Iancu, un simbol al luptei pentru drepturile românilor, s-a încheiat într-un mod tragic. Declinul său a fost cauzat nu doar de problemele de sănătate fizică, ci şi de o depresie profundă alimentată de dezamăgirile şi trădările politice ale vremii.

Avram Iancu a rămas în conștiința colectivă a românilor ca un simbol al rezistenței și al dorinței de libertate și dreptate. Născut într-o familie de moți din Țara Moților, el a fost un avocat și lider militar care a luptat neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania. De la o vârstă fragedă, Iancu a fost martor al nedreptăților și discriminărilor la care erau supuși românii în Imperiul Austro-Ungar, ceea ce i-a alimentat dorința de a se implica activ în mișcările revoluționare. Curajul și determinarea sa l-au transformat într-un erou național, iar sacrificiile pe care le-a făcut în numele națiunii sale rămân un exemplu de patriotism autentic și de devotament față de idealurile de libertate si justitie.