Care este treaba cu Kosovo, rana deschisă în inima Balcanilor: ce ne spune istoria despre un conflict care nu se stinge

Recentul incident din cadrul meciului de fotbal dintre România și Kosovo, întrerupt de sloganuri politice și tensiuni naționaliste, ne reamintește cât de fragilă este pacea în Balcani. Sportul, care ar trebui să fie un prilej de unitate, devine adesea un catalizator pentru sentimentele naționaliste și istorice nerezolvate. Astfel, am decis să abordăm acest subiect pentru a oferi cititorilor o înțelegere mai profundă a contextului istoric care a dus la această situație. Kosovo reprezintă un exemplu clar al complexităților regionale și al modului în care rănile istorice continuă să afecteze relațiile de zi cu zi, iar pentru a înțelege pe deplin situația actuală, trebuie să aruncăm o privire asupra istoriei sale complicate și a luptelor care au modelat acest teritoriu.

Contextul geopolitic și trăsăturile kosovo

Kosovo este o regiune situată în inima Balcanilor. Aceasta are o suprafață de aproximativ 10.908 km2. Kosovo este delimitat de Munții Šar la sud și Munții Kopaonik la nord, iar regiunea centrală este predominant deluroasă. Câmpia Kosovo și Câmpia Metohija sunt singurele regiuni cu terenuri fertile, unde se regăsesc majoritatea așezărilor, iar cel mai înalt vârf al provinciei este Gjeravica, la 2.656 metri în vest.

Din punct de vedere geopolitic, Kosovo a fost și rămâne subiectul unor dispute intense între două mari comunități etnice: albanezii și sârbii. Conflictul a însemnat secole de confruntări în care fiecare parte a folosit argumente istorice sau etnice pentru a-și revendica suveranitatea asupra acestui teritoriu. Sârbii consideră Kosovo ca fiind leagănul istoric și religios al poporului lor, amintind de bătălia de la Kosovopolje din 1389, în timp ce albanezii revendică o prezență mult mai veche, din perioada antichității, susținând originea lor ilirică.

Cărțile de istorie sunt pline de mituri și legende care amplifică tensiunile dintre cele două comunități. De exemplu, mitul sacrificiului eroic al Cneazului Lazăr la bătălia de la Kosovopolje este folosit de sârbi pentru a justifica pretențiile asupra regiunii, în timp ce albanezii susțin că sunt descendenții ilirilor, o populație autohtonă din Balcani. De exemplu, sârbii și-au construit o mare parte din identitatea națională pe sacrificiul Cneazului Lazăr la Kosovopolje, care a murit apărând poporul sârb împotriva otomanilor, în timp ce albanezii accentuează ideea continuității populației ilirice pe aceste meleaguri. În plus, sârbii subliniază importanța religioasă a regiunii, descriind Kosovo drept un „Ierusalim” al ortodoxiei sârbești, având numeroase mănăstiri și biserici, multe dintre ele fiind înscrise în patrimoniul UNESCO. Ambele comunități au folosit istoria pentru a-și susține drepturile asupra regiunii, făcând din Kosovo un simbol pentru propriile aspirații naționale.

Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe

Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță: artistul ar fi fost internat în secret și a stat în comă două săptămâni

Relațiile Kosovo-Serbia rămân tensionate, iar viitorul regiunii depinde de reconciliere și integrare europeană, proces care este încă dificil și îndelungat. (Foto: Getty Images)

Luptele pentru afirmare națională și relațiile tensionate

Kosovo a fost mult timp sub ocupația Imperiului Otoman, într-o perioadă în care Peninsula Balcanică era marcată de mișcări de emancipare națională. După ce Serbia și-a obținut autonomia în 1815 și apoi independența deplină în 1878, tensiunile dintre populația sârbă și albanezii din Kosovo s-au accentuat, mai ales în contextul Primului Război Balcanic din 1912, și au evoluat în conflicte deschise. Până în secolul XX, Kosovo a fost într-o continuă schimbare de autoritate, fiind anexat de Serbia în timpul Primului Război Balcanic și devenind punctul de plecare pentru nenumărate mișcări de rezistență albaneze.

Perioada interbelică și mai ales perioada comunistă au adâncit diferențele dintre cele două comunități. Albanezii, preponderent musulmani, și-au manifestat tot mai des dorința de a deveni independenți, iar perioada de relativă autonomie obținută în timpul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia a fost urmată de noi conflicte după destrămarea Iugoslaviei. Moartea liderului comunist Tito și ascensiunea naționalismului sârb sub conducerea lui Slobodan Milošević au dus la escaladarea tensiunilor, culminând cu războiul din Kosovo în anii ’90.

Conflictul din Kosovo din anii 1998-1999 a fost unul dintre cele mai intense și devastatoare din Balcani. Cu o comunitate internațională alarmată și intervenția NATO, tensiunile dintre sârbi și albanezi au trecut de la simple proteste și lupte locale la un război pe scară largă, culminând cu bombardamentele asupra Iugoslaviei. După 78 de zile de bombardamente, Slobodan Milošević a fost obligat să accepte un acord de pace, iar Kosovo a intrat sub administrarea ONU. Acordul de la Kumanovo din iunie 1999 a stabilit încetarea ostilităților și retragerea trupelor sârbe din Kosovo, permițând astfel desfășurarea unei misiuni internaționale de menținere a păcii (KFOR).

Intervenția NATO a fost extrem de controversată, fiind văzută de mulți drept o încălcare a suveranității Iugoslaviei. Sârbii au continuat să perceapă Kosovo drept un teritoriu ocupat, în timp ce albanezii kosovari au văzut intervenția ca pe un pas necesar spre obținerea independenței. După război, Kosovo a intrat sub protecția ONU, fiind administrat de Misiunea Interimară a Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK).

Intervenția NATO din 1999 a dus la încetarea violențelor și plasarea Kosovo sub administrația ONU, însă independența sa declarată în 2008 nu a fost unanim recunoscută. (Foto: Getty Images)

Kosovo în prezent: o independență cu recunoaștere parțială

La 17 februarie 2008, Kosovo și-a declarat independența față de Serbia, dar drumul spre legitimitate internațională nu a fost niciodată ușor, fiind marcat de lipsa accesului la instituții internaționale, rezistența din partea unor state puternice precum Rusia și Serbia, precum și dificultăți în stabilirea unor relații diplomatice stabile. Deși majoritatea țărilor din Uniunea Europeană și Statele Unite au recunoscut independența Kosovo, există încă state, inclusiv Serbia, Rusia și câteva țări din Uniunea Europeană (precum Spania, Slovacia, România, Grecia și Cipru), care refuză să accepte această decizie. Motivele lor variază, de la sprijinul politic și strategic pentru Serbia până la temeri legate de precedentele pe care le-ar crea recunoașterea independenței Kosovo pentru propriile minorități.

Relațiile dintre Kosovo și Serbia rămân tensionate, fiind caracterizate de frecvente dispute diplomatice și incidente sporadice de violență. Zona de nord a Kosovo, unde trăiește o majoritate sârbă, este adesea scena unor demonstrații de rezistență față de autoritatea kosovară, iar regiunea Mitrovica este împărțită între sârbi și albanezi, separați de râul Ibar și de prezența permanentă a forțelor internaționale de menținere a păcii.

În ciuda eforturilor internaționale de a aduce reconciliere, Kosovo se confruntă în continuare cu probleme economice și sociale majore. Economia este slab dezvoltată, rata șomajului este printre cele mai mari din Europa, iar corupția și instabilitatea politică îngreunează perspectivele de dezvoltare. În plus, Kosovo depinde masiv de sprijinul financiar internațional, iar lipsa unei recunoașteri unanime limitează accesul său la instituțiile financiare internaționale și oportunitățile de comerț.

Kosovo rămâne un punct de tensiune major în inima Balcanilor, un conflict nerezolvat care poartă amprenta istoriei și a simbolurilor naționale ale ambelor comunități. Deși sub administrația internațională și în proces de construire a unei democrații funcționale, Kosovo se confruntă cu provocări majore pentru a atinge stabilitatea necesară. Viitorul acestei regiuni depinde de capacitatea sa de a păstra pacea și de a construi relații stabile cu vecinii săi, dar și de posibilitatea de a depăși sentimentele de neîncredere și ură care încă persistă.

Pentru moment, speranța că integrarea europeană ar putea aduce reconciliere rămâne una dintre puținele soluții posibile. Serbia are aspirații de aderare la Uniunea Europeană, iar acest lucru ar putea forța o atitudine mai conciliantă față de Kosovo, dacă acest pas ar fi condiționat de recunoașterea statului kosovar. Totuși, procesul de reconciliere este lung și anevoios, iar amintirile conflictului sunt încă vii. Într-o regiune cu atâtea răni istorice, orice pas către pace este un pas către un viitor mai bun, dar este clar că acest drum este departe de a fi lin sau rapid.