Când trebuie omologate camerele din mașină pentru a folosi filmările din trafic la Poliție. Ar putea fi pretext de amendă și alte sancțiuni
Camerele de bord au devenit din ce înce mai populare printre șoferii din România. Aceste dispozitive nu sunt doar un accesoriu pentru cei ce doresc să surprindă evenimentele din trafic, dar sunt și un mijloc important de protecție în fața unor sancțiuni sau pentru stabilirea vinovăției în cazul unui accident. Cu toate acestea, mulți se întreabă dacă este necesar ca aceste camere să fie omologate pentru a putea fi folosite ca probe în fața Poliției.
Sunt camerele de bord legale și trebuie omologate?
Conform regulamentului GDPR, înregistrările realizate de camerele de bord sunt legale dacă acestea au rolul de a proba incidente în fața autorităților sau surprind situații ce contravin legii. Cu toate acestea, pentru a nu încălca drepturile celorlalți participanți la trafic, întrebuie respectate anumite reguli – de exemplu, într-un context public, distribuirea imaginilor pe internet este interzisă dacă se poate distinge identitatea persoanelor implicate, cum ar fi numerele de înmatriculare sau fața acestora.
Un aspect important este că nu există obligativitatea omologării camerelor de bord pentru ca înregistrările să fie utilizate în scopuri legale. Aceste imagini pot fi realizate chiar și cu telefonul mobil sau cu alte dispozitive de filmare, în funcție de situație. Poliția Română permite utilizarea acestor înregistrări pentru investigarea și sancționarea abaterilor în trafic, cu condiția ca acestea să fie clare și relevante pentru incidentul raportat.
O nouă lege intrată în vigoare permite Poliției să aplice amenzi în baza imaginilor surprinse în trafic, în special pentru comportamente agresive. Pentru a putea face o sesizare la Poliție, șoferii trebuie să completeze un formular online pe platforma hub.mai.gov.ro, secțiunea „Sesizări abateri rutiere”. Sesizarea trebuie să includă datele de identificare ale persoanei care o face, o declarație pe propria răspundere despre veridicitatea imaginilor, precum și informații detaliate despre locul și timpul incidentului.
Când poți primi amendă pentru ce ai fost filmat în trafic
De la introducerea acestei noi legi, șoferii pot fi amendați în baza imaginilor video „de amator” în diferite situații care includ depășirea vitezei maxime legale, depășirea coloanei de vehicule oprite la semafor, nerespectarea culorii semaforului, comportament agresiv în trafic, precum și alte încălcări ale regulilor rutiere. Filmările sunt acceptate ca probe dacă sunt prezentate unui polițist, procuror sau judecător, făcând posibilă sancționarea comportamentului în cauză.
Poliția Română a menționat că prevenirea și combaterea violenței în trafic este o prioritate, iar utilizarea imaginilor video este un instrument util în acest scop. Prin urmare, șoferii care manifestă un comportament agresiv pe drumurile publice pot fi sancționați în baza imaginilor video surprinse de camerele de bord ale altor participanți la trafic.
Este important de subliniat că înregistrările video pot deveni un pretext pentru sancțiuni și amenzi doar într-o situație clar definită în care comportamentul conducătorului auto a pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Astfel, în loc să fie doar un gadget opțional, camera de bord poate deveni un aliat important pentru orice șofer în ceea ce privește siguranța personală și respectarea legislației rutiere.