Când dispar mașinile pe benzină și motorină de pe străzile din România, autoritățile au decis. Mașinile vor fi doar electrice și cu hidrogen
România se pregătește pentru o revoluție majoră în ceea ce privește transportul auto. Conform Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, actualizat în decembrie 2023, publicat de Ministerul Energiei, până în anul 2050, peisajul autohton al autovehiculelor va suferi transformări radicale, anticipând dispariția aproape totală a mașinilor pe benzină și motorină.
Planul detaliază o schimbare progresivă și ambițioasă a parcului auto. Astfel, se estimează că 65% din autoturismele din România vor fi electrice și 20% vor fi alimentate cu hidrogen. Restul flotei auto va fi reprezentat de autoturisme plug-in hibrid (13%) și o minoritate pe benzină (2%), cu eliminarea completă a vehiculelor diesel.
România se aliniază cu planurile ambițioase de la Bruxelles
Această schimbare se aliniază cu obiectivele majore stabilite la nivel european, inclusiv în Pactul Verde European, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și Acordul de la Paris. Scopul principal este de a crește ponderea autoturismelor alimentate cu combustibili alternativi, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a promova un transport mai durabil.
O consecință directă a acestei tranziții va fi dispariția treptată a benzinăriilor tradiționale. În locul acestora, Planul prevede implementarea unei rețele extinse de stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, incluzând 896 puncte de reîncărcare electrică de înaltă putere (cel puțin 50kW) pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, 200 puncte pe rețeaua de drumuri din unitățile administrativ-teritoriale și 1.083 alte puncte de încărcare de înaltă putere și putere normală.
Cum va fi posibilă trecerea la mașini electrice și pe hidrogen în România
Bugetul necesar pentru înlocuirea parcului auto actual și a benzinăriilor cu stații de încărcare electrice nu a fost încă estimat. Cu toate acestea, se știe că implementarea acestui plan va fi realizată de către Guvernul României, prin intermediul Ministerului Tehnologiei și Informației, Fondului de Mediu, Ministerului Energiei și Ministerului Mediului. Finanțarea va proveni atât de la bugetul de stat, cât și din surse private.
Această inițiativă marchează un pas semnificativ pentru România în lupta împotriva schimbărilor climatice și în tranziția către o mobilitate mai curată și mai sustenabilă. Cu un plan bine structurat și o implementare eficientă, România se alătură altor națiuni europene în efortul de a reduce dependența de combustibili fosili și de a îmbrățișa tehnologiile viitorului în domeniul transporturilor, conform Economedia.ro.