Bomba începutului de an. Gică Hagi, aproape de plecarea de la Farul: ”Impresarul e la discuții”. Reacția ”Regelui”
Gică Hagi este acționarul majoritar al echipei Farul, alături de Ciprian Marica, dar este la un pas să plece din SuperLiga. Acesta are o ofertă pe masă, iar impresarul său se află deja la negocieri. Unde este dorit ”Regele”.
De unde are ofertă Gică Hagi
Gică Hagi este de aproape zece ani la Farul, fostă Viitorul, echipă la care este principalul investitor, dar pe care o și antrenează. ”Regele” a câștigat două titluri de campion al României, în 2017 și 2023, dar este foarte aproape să părăsească echipa de la malul mării.
În acest moment, Gică Hagi are o ofertă din străinătate și ar putea pleca din prima ligă, la vară. ”Regele” este dorit de o formația din Emiratele Arabe Unite, iar impresarul Valerio Giuffrida, cel care a contribuit la transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, se află la negocieri în Dubai.
”Sunt discuții! A plecat Valerio Giuffrida, azi e în Dubai. Să discute despre ce au nevoie la vară. E un club interesat de Gică Hagi.
Hagi e un nume și a reușit să facă multe. A câștigat campionatul cu Farul și Viitorul”, a declarat Florin Manea, potrivit iAMsport.ro.
Reacția lui Gică Hagi
Gică Hagi a spus în dese rânduri că își dorește să plece de la Farul pentru că nu mai vrea să fie acționarul majoritar al clubului. În plus, a afirmat că are în plan să antreneze o formație cu un buget consistent pentru a putea face performanță, deoarece la Farul este nevoit să vândă jucători pentru a avea bani.
Vezi și: Gică Hagi, mutare de ultim moment! A intrat într-un domeniu de miliarde de euro
”Farul trebuie să aibă un antrenor care e plătit, nu care e patron. Trebuie găsită o formulă. Drumul ăsta nu e unul care poate face bine. Ăsta e adevărul. Eu voi reflecta la anul. Lucrurile nu mai pot merge așa. Lucrurile trebuie să meargă într-o direcție de dezvoltare”, a declarat Hagi într-o conferință de presă.
Gică Hagi a reacționat după ce s-a spus că are ofertă din străinătate. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Farului, ”Regele” a anunțat că nu se află în negocieri cu altă echipă.
”Nu este nimic adevărat, nu a existat nicio discuție cu nimeni în acest moment despre o posibilă plecare a mea de la Farul.
Chiar dacă am declarat că la un moment dat mi-aș dori să antrenez și o altă echipă, în acest moment nu a existat absolut nicio discuție pentru acest lucru”, a precizat Gică Hagi.
Gică Hagi, antrenorul
Gică Hagi și-a început cariera de antrenor imediat după ce a renunțat la cea de jucător. Astfel, în septembrie 2001, el a acceptat să fie selecționerul naționalei României, însă a stat doar până la finalul lui noiembrie 2001, după celebrul baraj cu Slovenia, în urma căruia ”tricolorii” au ratat calificarea la Cupa Mondială 2002.
Apoi, ”Regele” le-a mai pregătit pe Bursaspor, Poli Timișoara, FCSB, Viitorul și Galatasaray.
În 2014, el a revenit la Viitorul, club pe care l-a înființat în 2009. Îm anul 2017 a dat marea lovitură și a câștigat campionatul. Gică Hagi a reușit performanța în 2023, când a luat un nou titlu, la doi ani distanță după ce Viitorul s-a transformat în Farul.