15 aug. 2024 | 07:00

Avertismentul lui Titi Aur pentru toți șoferii din România, ce nu se învață la școala de șoferi. Regula fermoarului te scapă de multe bătăi de cap

ACTUALITATE
Avertismentul lui Titi Aur pentru toți șoferii din România, ce nu se învață la școala de șoferi. Regula fermoarului te scapă de multe bătăi de cap

Pentru a conduce corect și a economisi timp, nu e suficient să aplici doar regulile învățate la școala de șoferi. Titi Aur, cunoscutul expert în conducere defensivă și multiplul campion de raliuri, a explicat într-un clip postat pe contul său de YouTube ce este și cum se aplică regula fermoarului. Această regulă simplă și de bun simț poate ajuta la evitarea multor ambuteiaje și la fluidizarea traficului în situații de blocaj.

Ești obligat să acorzi prioritate celor care dau semnal stânga?

Conform legii, nu e suficient să dai semnal stânga sau dreapta pentru a avea prioritate de trecere. Dimpotrivă, ești obligat să acorzi prioritate de trecere celor aflați deja pe banda pe care vrei să intri. Acest lucru înseamnă că, teoretic, dacă o bandă se blochează, toți șoferii aflați pe aceasta vor rămâne blocați ore în șir, mai ales dacă e o zi aglomerată și traficul este intens.

În practică, șoferii aflați pe banda blocată forțează intrarea pe banda liberă, obligând practic pe cel cu prioritate să frâneze. Asta duce însă și la blocarea celei de-a doua benzi. Pentru că șoferii, în loc să intre alternativ, încearcă să intre mai mulți deodată. Astfel, cei care merg pe banda cu prioritate sunt obligați să oprească pentru a evita un accident. Apoi, la rândul lor, forțează trecerea pentru a nu rămâne din nou blocați. În acest fel se formează majoritatea ambuteiajelor, care ar putea fi evitate în mare măsură dacă s-ar aplica regula fermoarului.

Care este regula fermoarului?

Regula fermoarului presupune acordarea de prioritate alternativă, când una din benzi este blocată.

„Regula fermoarului în România este o regulă neștiută, necunoscută, nepredată la școala de șoferi, ci doar la cursurile de conducere defensivă. În alte țări, Germania, Suedia, Elveția, Belgia, face parte deja din regulile de circulație. În astfel de situații, se anulează acea prioritate legală și trec mașinile una din stânga, una din dreapta,” explică Titi Aur.

De exemplu, dacă banda 1 e blocată și se poate circula doar pe banda 2, teoretic, doar șoferii de pe banda 2 au prioritate. În acest caz, dacă se aplică regula fermoarului, fiecare șofer de pe banda 2 care ajunge în punctul unde s-a format blocajul va permite câte unui șofer de pe banda 1 să intre în fața sa. Astfel, ambele coloane de mașini se vor deplasa concomitent.

„Asta înseamnă că avem o cursivitate și avem o predictibilitate. Înseamnă că știu când îmi vine rândul. A trecut unul de pe banda cealaltă, acum îmi vine mie rândul, de pe banda mea, iar următorul va fi iar de pe banda cealaltă. Până la urmă este o regulă de bun simț,” a mai explicat Titi Aur.

Unde se aplică regula fermoarului?

Regula fermoarului se aplică prin lege în țări precum Anglia, Franța sau Suedia. Aceasta este concepută să reducă ambuteiajele și să evite blocarea drumurilor. De asemenea, regula poate fi aplicată și în intersecții, unde șoferii aflați pe un drum prioritar pot permite trecerea alternativă a celor de pe drumul secundar.

Implementarea acestei reguli simple și eficiente ar putea face o mare diferență în fluidizarea traficului și reducerea timpului petrecut în ambuteiaje. Este un exemplu de conduită preventivă și respect reciproc între șoferi, care poate contribui la un trafic mai sigur și mai organizat.

În concluzie, aplicarea regulii fermoarului nu doar că te poate scăpa de multe bătăi de cap, dar poate contribui și la un trafic mai civilizat și mai eficient. Așa cum subliniază Titi Aur, această regulă de bun simț ar trebui să devină parte integrantă a comportamentului rutier al fiecărui șofer

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele