Apple ar putea da „saci de bani” Uniunii Europene. Amenda record pe care riscă să o primească gigantul
Apple ar putea să se confrunte cu o amendă de aproximativ 539 milioane de dolari, adică 500 milioane de euro, cât de curând.
Uniunea Europeană urmează să taxeze Apple: Ce a făcut gigantul ca să merite asta
Amenda ar urma să vină din partea Uniunii Europene, la pachet cu o interdicție a presupuselor sale practici anti-competitive în App Store pentru serviciile de streaming muzical, informează FT.
Publicația citată anterior menționează cinci surse neidentificate despre problema respectivă și raportează că Comisia Europeană va anunța decizia pe care o va lua la începutul lunii viitoare.
De unde a început totul, de fapt
Ancheta a început de la o plângere antitrust din 2019 depusă de Spotify și se concentrează pe regulile din App Store care, la momentul respectiv, împiedicau dezvoltatorii să îndrume clienții către alternative de abonament în afara aplicației, care ar putea fi mai ieftine deoarece nu ar trebui să compenseze pentru taxa de 30% a Apple.
Ulterior, Apple a relaxat aceste restricții deranjante pentru mulți, dar se pare că a făcut asta un pic cam târziu. Conform FT, Comisia va spune că Apple a încălcat legea antitrust a UE și a creat „condiții comerciale neloiale” pentru rivalii săi prin intermediul „obligațiile anti-direcționare” ale App Store-ului Apple.
Rămâne de văzut, evident, cum va evolua această poveste și, mai ales, dacă Apple va trebui să scoată din buzunar bani buni pentru practicile sale neloiale.