Apare o taxă nouă pe factura de electricitate, începând cu octombrie 2024. Schimbarea de care trebuie să afle românii
Facturile la energie nu au fost niciodată mai mari ca în ultimii ani. Asta se datorează și actualei crize energetice prin care trece România, și Europa. Criza a apărut ca urmare a conflictului ruso-ucrainean. Dar, statul vine și pune și mai multă presiune pe consumatorul final. Astfel, statul anunță că apare o taxă nouă pe factura de electricitate, începând cu octombrie 2024. Reprezentanții autorităților decidente vorbesc despre schimbarea de care trebuie să afle românii, și care este una obligatorie.
Uniunea Europeană și directivele de taxare pe facturile de electricitate
De mai bine de 10 ani, la nivelul UE și al Comisiei Europene, se tot vorbește de impactul pe care îl are poluarea, și mai ales emisiile de CO2. În acest context, se luau mai multe decizii privind modul în care toate cele 27 de state membre să contribuie la diminuarea emisiilor. Aceste directive impactează în mod direct furnizorii, precum și clienții finali ai acestora.
Mai trebuie spus că, taxele reprezintă o parte semnificativă a prețurilor finale pe care consumatorii le plătesc pentru energie. În aceeași măsură, aceste taxe pot avea un impact puternic asupra modelelor de consum și de investiții. În baza datelor furnizate de specialiști, taxele au impact și asupra tipului de energie consumată și asupra utilizării acesteia.
Acest lucru este reflectat de ratele diferite de impozitare a energiei în diferite țări ale UE, cu variații importante între consumul casnic și cel industrial, între diferite surse de energie, motorină și alți carburanți pentru transport, și cu rate care nu au prea mare legătură cu conținutul energetic sau cu externalitățile, cum ar fi emisiile de CO2 sau poluarea aerului.
Apare o taxă nouă pe factura de electricitate
Deși a fost în discuție până de curând, autoritățile de reglementare în energie, precum ANRE, nu au pus în practică cerința UE legată de această nouă taxă.
Dar, așa cum anunța șeful ANRE de curând, începând cu luna octombrie 2024, apare o taxă nouă pe factura de electricitate.
În termeni concreți, pe baza directivelor europene, ANRE anunță apariția unei noi contribuții, denumită contribuție CID, de fapt sume de bani ce vor fi folosiți pentru a finanța tehnologii energetice noi cu emisii reduse de CO2. Această nouă taxă se va regăsi pe facturile consumatorilor finali, fie casnici, fie noncasnici.
ANRE explică schimbarea de care trebuie să afle românii
Analiștii spun că, în mod normal, investițiile ar fi trebuit să vină direct din partea statului, nu prin taxarea consumatorilor. Cu toate astea, ANRE anunță că apare o taxă nouă pe factura de electricitate, explicând în același timp de ce.
Dar, deși are argumente, consumatorii industriali vin și spun că „în cazul clienților energointensivi, contribuția determină un impact negativ în cashflow-ul acestora, cu consecințe nefaste și asupra mediului de afaceri”.
În același context, se mai face o precizare, conform căreia „introducerea unei noi componente în preț nu se poate realiza în absența amendării”. Cu alte cuvinte, decizia finală aparține Guvernului României.
ANRE mai precizează că plafonarea prețurilor la energie este în vigoare până în 2025. Asta înseamnă că acei clienți care beneficiază de această măsură, nu vor plăti o taxă nouă pe factura de electricitate. Plata taxei se va face după eliminarea măsurii de plafonare.