Alexandru D. Xenopol, mentorul lui Nicolae Iorga. Paralizat și abandonat de societate, a primit pensie după ce s-a stins din viață

Alexandru Dimitrie Xenopol este recunoscut drept unul dintre cei mai distinși istorici români, un pionier în studierea și înțelegerea istoriei poporului român. Opera sa monumentală, „Istoria românilor din Dacia Traiană”, reprezintă un pilon al cunoașterii istorice a României. Viața sa personală nu a fost lipsită de greutăți și neajunsuri, sfârșind în sărăcie, paralizat de boală.

Micul geniu pasionat de istorie

A. D. Xenopol vede lumina zilei, pentru prima dată, într-o zi frumoasă de primăvară, pe 23 martie 1847, în Iași. De mic copil, simte chemarea învățăturii.

Istoria îl reamintește drept un intelectual precoce, a cărui călătorie academică și profesională i-a influențat profund pe cei din jurul său și a lăsat o amprentă de neuitat în domeniul istoriografiei românești.

De la o vârstă fragedă, Xenopol își manifestă pasiunea pentru învățătură și pentru explorarea trecutului. Educat într-un mediu propice, tânărul Xenopol își începe studiile la diverse instituții de învățământ din oraș.

De ce pun românii nume de sfinți copiilor. De unde vine această tradiție și ce spun preoții despre acest obicei

Cum a ajuns Lora să se îndrăgostească de Ionuț Ghenu, fostul iubit al Doiniței Oancea: „Nu am fost amanți. Mi-a fost ciudă un pic”

Termină cursurile primare la pensionul greco-francez al lui Constantin Athanasiade și la școala primară de la Trei Ierarhi, sub îndrumarea învățătorului I. A. Darzeu.

Ascensiunea academică și contribuțiile majore

Mai departe, Xenopol își continuă studiile la fosta Academie Mihăileană și la Institutul Academic, unde îi are ca profesori pe faimoșii Titu Maiorescu, N. Culianu și Gr. Cobălcescu. Performanțele sale sunt remarcabile, clasându-se pe primul loc la examenul de Bacalaureat în iunie 1867.

În toamna aceluiași an, A. D. Xenopol pleacă la Berlin să studieze filozofia și dreptul, după ce primește o bursă generoasă din partea societății Junimea și a Primăriei municipiului Iași.

În 1871, omul de cultură obține doctoratele doctoratelor în drept (la Berlin) și filozofie (la Giessen). Odată revenit în România, Xenopol își începe cariera în magistratură, practică avocatura și  devine procuror de secție.

În paralel cu activitatea sa în domeniul juridic, Xenopol se implică și în învățământ, făcând parte din corpul profesoral al Institutului Academic.

Vezi și: Spitalul Colțea, cea mai veche unitate medicală din România. Pacienții primeau hrană, haine și adăpost. Incendiul și cutremurele nu l-au doborât

Doctoratele, Junimea și cea mai importantă lucrare istorică

Momentul definitoriu al carierei sale are loc în 1883, atunci când înființează catedra de istorie națională la Universitatea din Iași, al cărei titular devine, trei ani mai târziu.

Devine prietenul, profesorul și mentorul lui Nicolae Iorga, considerat, și-n zilele noastre, drept una dintre cele mai luminate minți ale poporului românesc.

Alexandru Dimitrie Xenopol se implică și în viața culturală și socială a vremii. Devine secretarul societății Junimea, în locul lui Iacob Negruzzi, și aduce contribuții substanțiale la revista „Convorbiri literare”.

Nu este de acord, întotdeauna, cu părerile junimiștilor și ideile lui Titu Maiorescu în ceea ce privește evoluţia politică şi culturală a societăţii româneşti așa cum îi scrie predecesorului său, Iacob Negruzzi, articolele publicate în „Convorbiri literare” (Cultura naţională, Studii asupra stării noastre actuale).

Pleacă de la Junimea în 1878, pentru a adera la gruparea liberalilor moderaţi, împreună cu V. Conta, şi, ceva mai târziu, la partidul liberal. Convingerile sale îşi au rădăcinile în paşoptism. Ca orientare politică, mai ales în chestiunea naţională şi în cea ţărănească, îl precede pe N. Iorga.

Între anii 1888 și 1893, eseistul publică celebra lucrare „Istoria românilor din Dacia Traiană”. Opera a necesitat ani de documentare și redactare intensivă, consolidând reputația lui Xenopol drept unul dintre cei mai importanți istorici ai țării.

Paralizat de boală, se stinge din viață în sărăcie

Pasiunea pentru istorie nu o depășește cu mult pe cea pentru literatură. Xenopol scrie zeci de poezii și pasteluri, pe care le publică în revista ”Arhiva”, sub pseudonimele I. Laur (între anii 1894-1899) şi Rama (în perioada 1901-1902).

Moștenirea lui Alexandru D. Xenopol continuă să influențeze domeniul istoriografiei românești și să inspire generații de cercetători.

Membru al Academiei Române și al altor instituții academice prestigioase din Europa, Xenopol este recunoscut pe plan internațional pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul istoriei și al culturii.

Cu toate acestea, în ciuda impactului său durabil, viața personală a lui Xenopol a fost marcată de suferință și tragedie.

Vezi și: ”L-aș plânge, dacă-n balamuc destinul său n-ar fi mai bun!” Scandalul cu Eminescu i-a distrus cariera lui Alexandru Macedonski

Sfârșitul trist al unui geniu

Boala mușcă, nemilos, din trupul său. Trăiește în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic. Este evacuat la Iași, în perioada 1917-1918.

Sărac și abandonat de societate, în ultimii ani de viață, celebrul filozof este nevoit să lupte pentru drepturile sale și pentru recunoașterea meritelor sale în fața unei lumi care l-a dat la o parte.

Alexandru D. Xenopol trece în neființă în data de 27 februarie 1920, la București. În aceeași zi, Parlamentul României îi acordă eliberarea unei pensii, o amintire a faptului că, uneori, geniile sunt apreciate mult prea târziu, la adevărata lor valoare.