Afacerea fiicei sale l-a scos din sărite pe Gigi Becali: ”Nu vrea să-i plătească. Sunt bani de semințe pentru mine”
Alexandra Becali, fiica mijlocie a lui Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a intrat în afaceri imobiliare, dar are probleme cu firma și a ajuns în instanță. Aceasta are o datorie pe care nu vrea să o achite, iar tatăl său a explicat despre ce e vorba.
Ce datorie are Alexandra Becali
Alexandra Becali, în vârstă de 27 de ani, a intrat pe piața imobiliară și și-a deschis propria firmă în primăvara anului 2021. Compania ei a construit două blocuri în zona de Nord a Capitalei, evaluate la 20 de milioane de euro. Dar, recent, a aflat că firma riscă să intre în insolvență din cauza unei datorii.
Fiica patronului FCSB va ajunge în instanță din cauza unei datorii de 50.000 de euro pe care nu vrea să o plătească, deoarece susține că a fost păcălită. Astfel, Alexandra Becali se va judeca cu cei care îi cer banii, iar primul termen din acest dosar este stabilit la data de 23 mai 2024. Gigi Becali a lămurit cum stau, de fapt, lucrurile.
”Au spus că firma lui Becali e în faliment. Păi, aia e firma fetei mele. Are patrimoniu de 20 de milioane de euro și o datorie de 50.000, pe care nu vrea s-o plătească pentru că a fost furată. Au zis că e faliment! Păi, dacă firma are active două blocuri care costă 20 de milioane?
Aia e firma fetei mele Alexandra. Nu are cum să fie în faliment. Au înșelat-o unii cu 50.000, se judecă. Nu vrea să-i plătească. Am zis: `Hai, mă, tată, să-i dăm banii!`. `Nu vreau, m-au înșelat, să spună judecătorul`. Au cerut insolvența.
Cum poate să creadă cineva că vreo firmă în care e implicată fata mea, familia mea, poate să intre în faliment pentru 50.000, care sunt bani de semințe pentru mine?”, a spus Gigi Becali, la Digisport.
Ce avere are Gigi Becali
Poitrivit celor mai recente evaluări de specialitate, patronul FCSB are o avere estimată între 325 și 425 de milioane de euro. Însă, Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF și apropiat al lui Gigi Becali, susține că averea latifundiarului din Pipera s-ar ridica, de fapt, la două miliarde de euro.
”Gigi Becali are pământuri de cel puțin un miliard și jumătate acum. Păi, mă, nu știe nimeni, nici nu știu dacă am dreptul să spun. Are pădure și din subvenție poate să trăiască oriunde în lume fără să mai muncească el și copiii lui toată viața.
Citește și: „Pohta ce-am pohtit!”. Gigi Becali a scris un cec de 50.000 de euro ca să „mute” o nuntă
Din punctul meu de vedere, are peste două miliarde. Convingerea mea este că, dacă trăiește cinci mii de ani, nu poate să rămână fără bani”, a spunea, cu ceva vreme în urmă, Dumitru Dragomir.
Gigi Becali și-a construit averea din afaceri imobiliare și din vânzarea de terenuri, devenind cunoscut publicului larg în România datorită implicării sale în fotbal. El a preluat clubul Steaua București (astăzi FCSB) în anul 2003.
El are trei fete, pe Teodora, Alexandra și Cristina. Alexandra, cea mijlocie, e fană FCSB.
Cui va lăsa Gigi Becali averea
Gigi Becali s-a gândit ce va face cu toată averea sa și cui o va lăsa după ce va trece în neființă. Latifundiarul din Pipera a mărturisit că se va asigura că fiicelor sale nu le va lipsi nimic, dar nu vor primi ele toată agoniseala de-o viață.
Pentru că este un om foarte credincios, are de gând să doneze o mare parte din avere bisericii. Gigi Becali este cunoscut pentru faptul că s-a implicat în multe acțiuni de binefacere, a ridicat biserici și a făcut multe donații.
”Și ce câștig că o las la nepoți, la copii? Ce câștig? Dacă le lași la nepoți și la copii averea, poate să o piardă în afaceri, poate să o fure hoții, sau mai știu eu ce.
Citește și: Ce pensie are Gigi Becali. Este una dintre cele mai mari din România, cum a reuşit să ia atâţia bani
Dar dacă tu o transferi în Cer și o dai milostenie la spitale, la bătrîni, la săraci, ție ți se întoarce însutit, și lor, acolo, în ceruri. Milostenia îi va veghea. Și chiar dacă copiii tăi nu ar fi foarte bogați, milostenia de acolo vine și-i urmărește și le dă tot timpul, îi păzește”, s-a confesat Becali la Realitatea TV.