A salvat umanitatea, dar îl știm ca cel mai îngrozitor om de știință din istorie: Fritz Haber, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirile sale “înfiorătoare”
Fritz Haber, născut în Germania în 1868, a revoluționat agricultura și a salvat, indirect, jumătate din populația lumii prin invențiile sale. Într-o perioadă în care producția de hrană se baza încă pe metode primitive, precum utilizarea oaselor de bizon, excrementelor și guano-ului pentru fertilizare, Haber a dezvoltat un proces care a schimbat radical modul în care hrănim planeta.
Unul dintre elementele esențiale pentru creșterea plantelor este azotul, iar în 1909, Haber a creat Procesul Haber (cunoscut mai târziu ca Procesul Haber-Bosch), care permitea producerea amoniacului – un ingredient cheie în fertilizatori – la scară industrială. Deși azotul constituie aproximativ 78% din atmosferă, este extrem de stabil și greu de combinat cu alte elemente. Metoda lui Haber, perfecționată ulterior de Carl Bosch, a permis producerea de amoniac în cantități suficiente pentru a hrăni miliarde de oameni.
Înainte de această descoperire, metodele de reîmbogățire a solului erau limitate și ineficiente. Rotația culturilor, utilizarea oaselor de animale și excrementele erau printre puținele soluții disponibile. Creșterea populației în perioada industrializării a făcut ca aceste metode să nu mai fie suficiente pentru a satisface cererea de alimente, ducând la temeri că foametea ar putea deveni o problemă majoră.
Prin invenția sa, Haber a rezolvat o problemă crucială și a prevenit foametea globală, fiind recompensat cu Premiul Nobel pentru Chimie în 1918. Cu toate acestea, viața și cariera sa nu au fost lipsite de controverse.
Partea întunecată a carierei lui Haber
Deși Fritz Haber a fost un pionier în chimie și a salvat miliarde de vieți, el este cunoscut și ca părintele războiului chimic. În timpul Primului Război Mondial, Haber și-a folosit abilitățile pentru a dezvolta arme chimice, în special gazul de clor, pe care l-a testat și folosit pe front.
Prima utilizare a gazului de clor ca armă a avut loc la Ypres, în Belgia, unde Haber a fost prezent pentru a superviza atacul. Într-o dimineață cu vânt favorabil, gazul de clor a fost eliberat din cilindrii plasați în tranșeele germane, formând un nor verde-gălbui care s-a deplasat spre liniile inamice. Efectele au fost devastatoare: aproximativ 10.000 de soldați aliați au murit sufocați în doar câteva minute.
Un soldat canadian prezent la atac a descris efectele gazului de clor ca fiind „o moarte echivalentă cu înecul, dar pe uscat”. Victimele prezentau dureri intense de cap, sete insuportabilă, dureri în piept și tuse severă, urmate de moarte. Un alt martor, un soldat britanic, a descris confuzia și haosul care au urmat atacului, cu soldați franțuzi „alergând confuzi pe câmpuri, cu fețele de culoare purpurie și chinuindu-se să respire”.
Succesul atacului chimic a dus la intensificarea utilizării gazului de clor de către Germania. Până la sfârșitul războiului, aproximativ 1,3 milioane de soldați au suferit din cauza armelor chimice, iar aproximativ 90.000 au murit în chinuri groaznice.
Moștenirea controversată a lui Haber
Deși contribuțiile lui Fritz Haber la chimie și agricultură sunt incontestabile, utilizarea descoperirilor sale în scopuri distructive a umbrit realizările sale pozitive. Considerat de unii ca un erou pentru salvarea miliardelor de oameni de la foamete, el este văzut de alții ca un monstru pentru rolul său în dezvoltarea armelor chimice.
Viața lui Fritz Haber este un exemplu complex al dualității științei, care poate fi folosită atât pentru binele umanității, cât și pentru distrugerea acesteia. Descoperirile sale au avut un impact profund asupra lumii moderne, dar acțiunile sale în timpul războiului au lăsat o pată întunecată asupra moștenirii sale.
Astfel, Fritz Haber rămâne o figură controversată, celebrată și condamnată în același timp, un om care a salvat jumătate din umanitate, dar a rămas cunoscut drept cel mai îngrozitor om de pe pământ.