15 feb. 2024 | 13:53

A început recrutarea în Armata Română. Până la 5.000 de posturi pentru românii care vor să iasă la pensie din MApN

ACTUALITATE
A început recrutarea în Armata Română. Până la 5.000 de posturi pentru românii care vor să iasă la pensie din MApN

În luna aceasta, Ministerul Apărării Naționale (MApN) lansează o nouă campanie de recrutare destinată tinerilor care doresc să își construiască o carieră în Armata Română.

Oportunitatea se adresează atât băieților, cât și fetelor, iar numărul locurilor disponibile depășește 5.000, distribuite în 41 de județe din întreaga țară, dar și în Municipiul București.

Vezi și: Armata Română face angajări masive, 4.000 de posturi disponibile. Cum te înscrii și ce salariu are un soldat, un maior, căpitan sau sergent

Ce trebuie să știi dacă vrei să faci parte din Armata Română

Potrivit anunțului oficial făcut de MApN, procesul de recrutare se desfășoară pe parcursul lunilor februarie și martie 2024, având următorul calendar.

  • Înscrierea candidaților: 12.02 – 01.03.2024
  • Selecția candidaților: 19.02 – 04.03.2024
  • Examinare medicală: 26.02 – 08.03.2024
  • Depunerea dosarelor de candidat: 22.03.2024

Pentru a fi eligibili, cei interesați trebuie să îndeplinească criterii generale precum deținerea cetățeniei române și domiciliul în țară de cel puțin șase luni, precum și să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni grave.

Mai mult decât atât, doritorii nu trebuie să fie membri ai partidelor politice sau ale unor organizații interzise de legislația română, și să nu facă parte din culte sau asociații religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice.

Vezi și: Singurele situații în care românii pot să scape de armată. Ce se întâmplă în caz de război

În plus, există și criterii specifice, după cum urmează:

  • Vârsta trebuie să fie cuprinsă între 18 și 45 de ani;
  • Absolvirea cel puțin a primilor doi ani de liceu;
  • Deținerea unui permis valid de conducere auto pentru anumite specialități.

MApN își propune să ofere oportunități de carieră atractive pentru cei dornici să își dedice viața profesională domeniului militar.

Așadar, tinerii sunt încurajați să profite de această șansă și să se înscrie până la finalul perioadei de recrutare pentru a face parte dintr-o instituție de prestigiu și, în cazul în care nu izbucnește niciun conflict, să iasă la pensie fericiți de aici.

Vezi și: Statele cu cele mai mari armate. Ei sunt cei mai puternici adversari

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele