16 mai 2023 | 14:55

Zboruri de mii de kilometri, în numai două ore: avionul care te „ocolește” prin spațiu, cum va fi posibil

ACTUALITATE
Zboruri de mii de kilometri, în numai două ore: avionul care te „ocolește” prin spațiu, cum va fi posibil

Timpul de zbor comercial ar putea fi redus de peste 20 de ori, în urma planurilor ambițioase de a transporta pasageri în alte țări cu ocol prin spațiu.

Experții în aviație cercetează modul în care cetățenii ar face față perioadelor scurte de gravitație zero, în timpul călătoriilor pe distanțe lungi, cum ar fi între Marea Britanie și Australia, spre exemplu.

Zboruri comerciale ultra-rapide

De obicei, un zbor de la Londra la Sydney cu un avion comercial durează mai mult de 22 de ore, dar zborurile suborbitale ar reduce acest lucru la doar două ore, doborând recordul stabilit de Concorde, în 1985.

Cu toate acestea, pasagerii s-ar confrunta cu forțele G în timpul decolării și aterizării. De asemenea, călătorii ar putea fi sfătuiți să-și țină scaunul înclinat pe spate în timpul lansării.

Potrivit Times, Autoritatea Aviației Civile din Regatul Unit a efectuat un studiu care analizează efectele zborurilor spațiale suborbitale asupra corpului uman.

Publicat în revista Aerospace Medicine and Human Performance, studiul a constatat că majoritatea oamenilor pot face față forțelor G ale zborurilor spațiale suborbitale, deși pot exista „răspunsuri fiziologice”, potențial problematice.

„Zborurile spațiale suborbitale comerciale sunt acum disponibile pentru turism și cercetare științifică și, în cele din urmă, se anticipează că vor evolua într-o călătorie extrem de rapidă, de exemplu între Londra și Sydney, în mai puțin de 2 ore”, notează oamenii de știință.

„La fel ca și în cazul călătoriilor cu avionul, este necesară o cunoaștere fundamentală a fiziologiei legate de zbor pentru a informa luarea deciziilor medicale și pentru a maximiza accesul în siguranță la zborurile suborbitale”, au mai spus ei.

Dr. Ryan Anderton, responsabilul medical al Autorității Aviației Civile din Regatul Unit pentru zborurile spațiale, a declarat pentru Times că „cu siguranța omului ar trebui să fie pe primul loc”, adăugând că zborurile ultra-rapide se vor întâmpla „mult mai devreme decât cred oamenii, cu siguranță în mai puțin de 10 ani”.

Evident, o astfel de cursă nu va fi la îndemâna oricui, de vreme ce prețul unui bilet ar putea fi, cu siguranță, astronomic.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele