Wham!, documentarul Netflix pe care trebuie să îl vezi dacă vrei să îl înțelegi mai bine pe George Michael
Wham! este cel mai nou documentar despre trupa pop fenomen a anilor 1980, cu același nume.
Dacă, la un moment dat, ți-au plăcut băieții de la Wham! sau poate doar George Michael, poate că n-ar fi rău să-ți deschizi contul de Netflix și să te bucuri de povestea spusă frumos, dar mai ales într-un mod copleșitor de sincer.
Wham!, documentarul Netflix care îți povește despre ascensiunea lui George Michael, dar îți arată și sacrificiile colegului său de trupă
Celor prea tineri să-și amintească, ar trebui să le spunem că, înainte de George Michael, a fost Wham!, trupa sa de debut, înființată împreună cu prietenul din copilărie, Andrew.
Documentarul Netflix îți arată viața celor doi înainte să fie celebri, însă și după ce au atins deja gloria absolută, atât în Marea Britanie, cât și dincolo de granițe. Ai ocazia să observi doi băieți absolut normali, din Regatul Unit, dar cu un vis măreț.
Poate și mai important de atât, vei înțelege ce înseamnă altruismul și prietenia, toate ridicate la nivel de artă. Andrew renunță la Wham! pentru a-l ajuta pe George Michael să devină ceea ce trebuia să fie dintotdeuna: un star solo de talie internațională care cântă, compune și produce – un fel de sfântă treime a lumii muzicale.
Documentarul pune, de asemenea, accent pe lupta artistului cu propria orientare sexuală, subiect considerat a fi tabu în acele vremuri, în ciuda existenței deja pe piața muzicală a altor artiști precum Elton John, Freddie Mercury sau David Bowie.
Lui Michael i-a fost greu, iar asta s-a răsfrâns, fără drept de apel, asupra alegerilor pe care le-a făcut, de-a lungul vieții sale.
Indiferent dacă ți-a plăcut, sau nu, Wham! sau chiar George Michael, după ce a început să cânte de unul singur, documentarul n-ar trebui să lipsească din colecția niciunui pasionat de muzică sau de istorie muzicală, în general.