23 mai 2023 | 08:25

Vouchere de vacanță 2023 – cele mai importante schimbări pe care trebuie să le știe românii, promulgate: s-a schimbat legea

ACTUALITATE
Vouchere de vacanță 2023 - cele mai importante schimbări pe care trebuie să le știe românii, promulgate: s-a schimbat legea

Voucherele de vacanță sunt o sursă importantă de bucurie pentru angajații români din sistemul de stat. Nu de puține ori însă, acestea fac subiectul unor modificări legislative importante.

În această săptămână, președintele României a promulgat Legea pentru aprobarea OUG 131/2021 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene referitoare la acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1450 de lei.

Ce s-a schimbat cu voucherele de vacanță

„Instituțiile publice astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea 500/2002 privind finanțele publice și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, voucher de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, prevede legea.

Cu această ocazie, a fost abrogată și prevederea prin care unitățile afiliate pot accepta vouchere de vacanță acordate de instituțiile publice numai dacă acestea nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală mai vechi de 90 de zile, conform Agerpres.

Printre altele, actul normativ promulgat de președintele Klaus Iohannis mai stipulează că, „prin derogare de la prevederile art. 1 alin 2 din OUG nr. 8/2009, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin Legea 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2022 – 2026, pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziționate direct sau prin intermediul unei agenții de turism licențiate, în limita a 1.450 lei anul pentru un salariat”.

Ca o notă de subsol importantă, deși a existat o inițiativă ca angajații români din mediul privat să primească vouchere de vacanță de la stat în valoare de 1450 de lei, la fel ca bugetarii, momentan nu s-a făcut niciun progres pe acel front.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele