27 feb. 2023 | 20:38

Vladimir Putin l-a decorat pe Steven Seagal cu Ordinul de stat al Prieteniei

ULTIMA ORĂ
Vladimir Putin l-a decorat pe Steven Seagal cu Ordinul de stat al Prieteniei

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care îl onorează pe actorul american Steven Seagal cu Ordinul de stat al Prieteniei.

Decretul citat arată „marea contribuție a lui Seagal la dezvoltarea cooperării culturale și umanitare internaționale”.

Seagal a fost un vizitator regulat în Rusia și a devenit cetățean al țării în 2016, când a primit un pașaport rusesc de la Vladimir Putin personal. De asemenea, el a lucrat ca „reprezentant special” al Ministerului rus de Externe în Statele Unite și Japonia.

Fostul erou de filme de acțiune a susținut anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și a sprijinit invazia acesteia în Ucraina. El a vizitat vara trecută zona ocupată din Donbas.

Într-un interviu la televiziunea rusă de anul trecut, el a vorbit despre o amenințare existențială pentru Rusia din partea Ucrainei.

Steven Segal și sancțiunile internaționale

Un grup de politicieni din întreaga lume a îndemnat anul trecut UE să aplice sancțiuni împotriva a zece persoane care au susținut invazia rusă în Ucraina – printre care și actorul american Steven Seagal.

Coaliția pentru sancțiuni SUA-Europa a fost formată în toamna anului 2022 și este formată din membri de rang înalt ai Congresului SUA, europarlamentari și parlamentari ucraineni. „Scopul nostru este de a sincroniza sancțiunile din țările noastre”, a declarat deputatul ucrainean Oleksii Goncharenko.

Seagal este inclus pe această listă ca urmare a sprijinului său pentru atacul rusesc asupra Ucrainei și pentru ocupația agresivă. Pe lângă postările pe rețelele de socializare în care și-a reiterat sprijinul, actorul a zburat la Moscova anul trecut pentru a-și sărbători ziua de naștere cu „marele lider mondial” Putin.