Virgil Popescu, audiat de DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm. În dosar apare și numele lui Victor Pițurcă
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este audiat, marți, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm de la familia Pițurcă.
Virgil Popescu este audiat în calitate de martor.
La momentul afacerii, Romarm era în subordinea lui Virgil Popescu, la aceea vreme ministru al Economiei.
DNA a deschis în ianuarie un dosar referitor la presupusa cumpărare a unor măști neconforme de către Romarm pe durata pandemiei.
Șeful Romarm și Alexandru Pițurcă, reținuți
În dosar au fost reținuți, în luna ianuarie, șeful Romarm, Gabriel Țuțu, și Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer de fotbal Victor Pițurcă, eliberați ulterior de magistrați.
Ulterior, Tribunalul București a respins cererea DNA de arestare preventivă pentru șeful Romarm, dar și a lui Alexandtru Pițurcă.
Tribunalul a dispus ca cei doi să fie plasați sub control juduciar.
În cadrul aceluiași dosar, fostul selecționer Victor Pițurcă este acuzat de cumpărare de influență, aflându-se sub control judiciar.
„Ăla (dosarul – n.r.) de la Bucureşti, ce s-a întâmplat… adică e… m-am simțit umilit. Să n-ai nici cea mai mică implicare şi să ţi se întâmple lucrul ăsta…
Probabil au avut domnii nişte avantaje, să vedem în continuare ce va fi, cei care au făcut lucrul ăsta trebuie, într-un fel sau altul, să plătească şi ei.(…) Probabil a fost vorba de interese şi nu înțeleg, că eu nu sunt om politic, nu sunt un om care vrea să ia locul altui om politic, nu vreau să devin preşedintele României, nici prim ministru, dar m-au găsit pe mine, eu ştiu, probabil eram glonțul de pe ţeavă.
Notorietatea nu trebuie să se transforme în privare de libertate, atât cele 24 de ore, cât şi ce s-a mai întâmplat după”, declara Victor Piţurcă, la finalul lui februarie.