14 ian. 2023 | 01:59

Vin banii pentru facturi: s-a fixat ziua în care îi primești, iată ce trebuie să verifici

ACTUALITATE
Vin banii pentru facturi: s-a fixat ziua în care îi primești, iată ce trebuie să verifici

Au apărut noi detalii oficiale legate de ajutorul oferit de stat, pentru plata facturilor la energie.

După cum știm, categoriile sociale vulnerabile din România urmează să beneficieze de sprijin financiar oferit de stat, cu scopul de a-și putea susține cheltuielile legate de facturile la energie.

Potrivit unui anunț al Poștei Române, beneficiarii acestei forme de sprijin vor începe să intre în posesia banilor începând cu data de 1 februarie 2023. Trebuie precizat că vor fi două tranșe de bani. Una se va acorda în luna februarie, cealaltă urmând a fi primită de români în septembrie. Fiecare tranșă are o valoare de 700 de lei, iar de luna viitoare Poșta va distribui cardurile pentru compensarea facturilor la energie.

Pe lista beneficiarilor avem persoanele cu venituri mici, insuficiente pentru a trăi decent, cu atât mai puțin într-o perioadă precum aceasta, marcată de crize și incertitudini. De exemplu, avem pe listă pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei pe lună!

Statul român te scoate din iarnă, gata cu grijile pentru facturi

Interesant de discutat este și aspectul privitor la utilizarea acestor carduri sociale pentru plata facturilor la energie, fiindcă nu toată lumea știe ce are de făcut cu ele și cum se pot utiliza aceste vouchere, fiindcă nu va fi vorba despre bani fizici și nici bani virați pe card, pe utilizatorii să-i poată folosi simplu.

Pentru a lămuri lucrurile, guvernanții noștri au venit cu o serie de explicații:

„După ce a primit cardul, beneficiarul care vrea să-și plătească căldura la bloc solicită asociației de proprietari acest certificat de validare a datoriei. Asociația de proprietari completează cu datele de identificare și suma pe care o datorează certificatul.

După aceea, beneficiarul are două modalități: aceea în care merge la Oficiul Poștal cu trei documente – actul de identitate, cardul de energie și certificatul de validare a datoriei – pentru căldură la bloc. A două modalitate este la poștaș, care poate să întocmească formalitățile pentru că să-și plătească căldură la bloc. Este extrem de simplu. Nu are documentație sofisticată.

După ce s-a completat dovadă privind serviciile de mandat poștal, Poștă are la dispoziție banii pe care noi i-am virat Poștei pentru toți beneficiarii. Nu este un mecanism în care lumea ia banii și după aceea am scăpat de sub control scopul pe care îl avem prin intermediul acestui mecanism, ci pur și simplu noi avem virarea banilor”, a explicat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș.