21 oct. 2023 | 09:37

VIDEO Ce este ”Sfera” din Las Vegas, noua minune a tehnologiei. Cum a fost construită, ce recorduri deține

ACTUALITATE
VIDEO Ce este ”Sfera” din Las Vegas, noua minune a tehnologiei. Cum a fost construită, ce recorduri deține

La începutul acestei luni a fost inaugurată „Sfera” din Las Vegas, o sală uluitoare de concerte și de evenimente artistice și sportive, ce pare desprinsă din altă lume. Construcția ei a durat 5 ani și a necesitat 2,3 miliarde de dolari, dar realizarea ei aduce viitorul chiar cu doi pași mai aproape.

Cea mai mare structură sferică din lume

Deși este greu să dai pe spate lumea din Vegas, obișnuită cu tot felul de minunății arhitecturale extravagante, cea mai nouă construcție ridicată în „capitala jocurilor de noroc” este cu adevărat uluitoare. „Sphere” sau „Sfera” din Las Vegas este o sală de concerte, deși seamănă cu un obiect extraterestru.

Este cea mai mare structură sferică din lume, iar ridicarea sa a necesitat enorm de mult efort și cunoștințe inginerești și arhitecturale. De altfel, peste 100 de patente de invenție sunt așteptate să fie aprobate în urma soluțiilor unice adoptate pentru ridicarea acestei minuni tehnologice.

Citește și: Cum a devenit Las Vegas raiul jocurilor de noroc: dintr-un oraș ca oricare altul, la simbol internațional

Vă place sau nu, oricum este unică. Exteriorul ei are 112 metri înălțime și 157 de metri lățime, creând o suprafață de 54.000 de metri pătrați acoperită cu LED-uri ce formează cel mai mare ecran din lume.

Pe acesta se poate crea o gamă imensă de imagini în mișcare, astfel că Sfera poate părea când „Steaua Morții” din Războiul Stelelor, când castelul de basm din universul Disney și orice ar vrea cei care o controlează.

VIDEO Ce este ”Sfera” din Las Vegas, noua minune a tehnologiei. Cum a fost construită, ce recorduri deține

Sfera din Las Vegas a fost construită în 5 ani și a costat 2,3 miliarde de dolari

„Sfera” din Las Vegas, o sală de concerte din viitor

Să construiești clădiri curbate nu e deloc ușor. Nici măcar toate civilizațiile antice nu și-au dat seama cum poate fi făcut un arc.

Secretul este să susții structura până când elementele arhitecturale curbe sunt gata și se poate susține singură: odată ce ai pus domul, cupola deasupra, dacă lucrurile au fost făcute corect, construcția va rămâne stabilă. Dar până la final e cale lungă, de fiecare dată.

Citește și: Cum arăta Sagrada Familia acum 100 de ani: fotografiile care îți demonstrează cât s-a schimbat Barcelona, în timp

Domul în care este sala de concerte a necesitat 32 de grinzi ce cântăreau fiecare câte 100 de tone, pentru a susține structura. Deasupra, există o exosferă cu 30% mai înaltă decât domnul în sine.

Imaginează-ți că trebuie să torni beton într-o asemenea structură și apoi să instalezi o cantitate imensă de LED-uri, atât în exterior, cât și în interior și vei înțelehe amploarea proiectului și a realizării.

„Este de pe altă lume. A fost nevoie de multă imaginație, de multă inteligență pentru a construi acest loc”, a spus David Dibble, CEO la MSG Ventures, compania responsabilă pentru tehnologia din Sfera din Las Vegas, pentru Popular Mechanics.

Cum a fost construită „Sfera” din Las Vegas

Accesibilă printr-o pasarelă dinspre Hotelul Venețian, în interiorul Sferei se află un vast spațiu SF care ocupă 5,7 milioane de metri cubi.

În centrul său se afla un amfiteatru uriaș cu 18.600 de locuri, cu un ecran LED 16K, format din 268.435.456 de pixeli video. Practic, publicul este așezat in interiorul ecranului TV cu cea mai mare rezoluție din lume.

În plus, fiecare parte a clădirii este cablată pentru un sunet perfect, cu o tehnologie ce poate emite unde sonore focalizate cu precizie oriunde se dorește în incintă.

Citește și: Lucruri fascinante despre cele mai emblematice clădiri din lume. Secretele și misterele care învăluie istoria lui Burj Khalifa sau a Casei Albe

Sfera din Las Vegas a fost inaugurată cu un concert al celebrei trupe rock U2, care va susține spectacole aici până în decembrie. În același loc se vor mai organiza, în afară de evenimente artistice, și gale de box și de MMA.

Există planuri de construire a unei a doua Sfere, la Londra, iar intenția este de a fi ridicate și în alte orașe importante ale lumii.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele