Veste mare pentru București. Organizează un turneu prestigios după șapte ani, anunțul oficial
Bucureștiul va găzdui din nou un turneu important începând din anul 2024. Ultima ediţie a acestei prestigiose competiții a avut loc în anul 2016. Turneul a avut de-a lungul timpului câștigători de seamă. Anunțul oficial a fost făcut de Ion Țiriac.
Turneul care revine la București după șapte ani
Din 2016, după o pauză de șapte ani, în București se va desfășura din nou un turneu important. Ion Țiriac a confirmat că întrecerea a cărei licență o deține va reveni în capitala României începând cu anul 2024, în perioada 15-21 aprilie.
Este vorba despre un turneu de tenis ATP 250, cu premii totale în valoare de 600.000 de euro. Competiția masculină nu a mai avut loc în București din cauza situației de la arene BNR, iar de la anul se va desfășura, cel mai probabil, la Centrul Național de Tenis.
”Am făcut eforturi uriaşe pentru a readuce această competiţie la Bucureşti şi a le oferi o şansă în plus tinerilor sportivi români să performeze în competiţii de talie internaţională.
Ne bazăm pe reuşita de excepţie care s-a dovedit a fi competiţia WTA 125 desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis, anul curent, şi am încredere că turneul ATP 250 de anul viitor va fi un adevărat succes sub coordonarea aceleiaşi echipe”, a spus Ion Ţiriac.
Turneul, cel mai longeviv eveniment sportiv din România
Câștigătorul turneului va primi 250 de puncte ATP, competiția atrăgând astfel un tablou de jucători de top din întreaga lume. Ultima ediție a acestui prestigios turneu a avut loc în anul 2016, la Arenele BNR, și a fost câștigată la simplu de spaniolul Fernando Verdasco, iar la dublu de perechea formată din jucătorii români Horia Tecău și Florin Mergea.
Turneul ATP 250 a fost cel mai longeviv eveniment sportiv din România, desfășurat în 21 de ediții consecutive, iar la ultimele patru au fost vândute toate biletele. Ediţia din 2016 a turneului, numită ”Năstase Țiriac Trophy” a fost transmisă de televiziuni din 96 de ţări.
Citește și: Ion Țiriac primește o pensie fabuloasă de la statul român. Ce face cu banii? Ultima aroganță a miliardarului
Turneul ATP 250 va deschide seria celorlalte turnee ITF organizate în 2024 de către Fundația Țiriac, ca parte din circuitul de turnee Romanian Tennis Series. Acest circuit include și turneul internațional WTA Țiriac Foundation Trophy, precum și un turneu Challenger ATP, care va avea loc la Brașov, potrivit comunicatului emis de Fundația Țiriac.
Competiția desfășurată pe zgură de la București a avut de-a lungul timpului câștigători de seamă. Printre ei se numără Goran Ivanisevic, Thomas Muster, David Ferrer, Gilles Simon, Grigor Dimitrov sau Fernando Verdasco.
Lucruri care au rămas în istoria turneului de la București
- Primul trofeu câștigat de români în cadrul Open-ului României a fost în 1998. Într-o finală de dublu 100% românească, Andrei Pavel și Gabriel Trifu se impuneau în fața perechii George Cosac/Dinu Pescariu, scor 7-6, 7-6.
- În 2015, trofeul de la dublu era cucerit de o altă pereche română, Marius Copil și Adrian Ungur, care se impuneau într-o finală decisă în super tie-break, în fața cuplului americano-australian Nicholas Mnroe/Artem Sitak, scor 3-6, 7-5, 17-16.
Citește și: Topul celor mai buni tenismeni din istorie. Cine este lider și ce loc onorabil ocupă Ilie Năstase
- Câștigătorul primei ediții a turneului a fost croatul Goran Ivanisevic, adjudecându-și al șaptelea titlu al carierei la București.
- Horia Tecău deține recordul celor mai multe titluri câștigate la dublu.
- Dintre cei 23 de câștigători de la București, nouă sunt din Spania.
- Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, a obținut la turneul de la București prima sa victorie în circuitul ATP. Avea doar 17 ani pe atunci și l-a învins în finală pe Arnaud Clement.